Expoziție impresionantă de arme din colecția Muzeului Național Brukenthal, la Complexul Muzeal Arad

arsenal

O expoziție impresionantă de arme albe și de foc va fi deschisă la Complexul Muzeal Arad, începând de vineri, 13 mai și până pe 29 mai. Expoziția va fi deschisă chiar în perioada în care va avea loc și Noaptea Muzeelor, pe 21 mai, fiind o atracție a evenimentului.

Exponatele aparțin din colecția de arme albe și de foc a Muzeului Național Brukenthal Sibiu, evenimentul fiind de altfel organizat în parteneriat cu muzeul sibian.

Expoziția Arsenalul și Camera de arme a orașului Sibiu aparține din perioada medievală și modernă, secolele XV-XIX. Colecţia de Arme şi armuri a Muzeului Naţional Brukenthal reprezintă una din cele mai importante colecţii publice de acest fel din România şi cea mai mare din Transilvania, colecţie care cuprinde peste 3.200 de piese.

Expoziţia de faţă îşi doreşte să prezinte publicului larg cele mai impresionante piese ce aparţin Muzeului de Istorie „Casa Altemberger”. Astfel, printre cele peste 130 de piese ce se pot admira în cadrul expoziţiei, se regăsesc arme albe: suliţe, halebarde, arbalete; arme de foc cu mecanisme primitive de dare a focului precum archebuzele sau puştile cu fitil, puştile şi pistoalele cu cremene dar şi piese de echipament militar, ce vin să întregească astfel spectrul militar prezentat de expoziţie.

Piesele expuse la muzeul arădean (de la coifuri, cămăşi de zale, scuturi şi arbalete de secol XV realizate în atelierele transilvane, la cuirase-pieptar, halebarde şi suliţe din secolul al XVI-lea, muschete, puşti cu fitil şi pistoale cu cremene din secolele XVII-XVIII, dar şi săbii de cavalerie şi puşti mai moderne, de secol XIX), cărora li se adaugă câteva reproduceri cu imagini de epocă ale turnurilor şi porţilor sibiene care aparţineau breslelor de meşteşugari, ilustrează evoluţia sistemului de apărare, a armamentului şi echipamentului militar din Sibiul medieval şi modern.

  Refugiul arădenilor: topul ţărilor ferite de dezastre naturale

„Azi, Colecţia de Arme şi armuri a Muzeului Naţional Brukenthal reprezintă una din cele mai importante colecţii publice de acest fel din România şi cea mai mare din Transilvania, colecţie care cuprinde peste 3.200 de piese. În cadrul acesteia, piesele cele mai valoroase fac parte, din ceea ce au reprezentat în perioada medievală şi modernă, Arsenalul şi Camera de arme a oraşului Sibiu, piese aflate în colecția muzeului de istorie «Casa Altemberger» a Muzeului Naţional Brukenthal” a susținut dr. Anca Nițio, muzeograf, curatorul expoziției.

 

Programul ezpoziției

Sala ”Clio” a Complexului Muzeal Arad (str. Horia 10)

Vineri, 13 mai – Duminică, 29 mai 2016

Marți-Duminică: orele 09.00-17.00, Luni – închis

Intrarea liberă

Sâmbătă, 21 mai, orele 20.00-02.00 (NOAPTEA MUZEELOR 2016)

Deschiderea expoziției: vineri, 13 mai, orele 13.00

Curator: dr. Anca Nițio, muzeograf – Muzeul Național Brukenthal Sibiu

 

Categorie: arad
Tags: arme, arsenal, muzeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici