Evadatul arădean condamnat pentru omor a fost capturat

inchisoare

Autorităție au reușit în urmă cu puțin timp capturarea unuia dintre cei doi evadați de la secția Buziaș a Penitenciarului Timișoara. Vă reamintim că ieri, Gavril Bogdan, închis un an și opt luni pentru furt, și Iulko Zoltan, închis șapte ani pentru omor, au fugit de la un punct de lucru, fiind în regim deschis nesupravegheați de angajații penitenciarului.

Cei de la Penitenciarul Timișoara împreună cu Jandarmeria și Poliția au scotocit toată noaptea în zona Buziaș, dar aria de căutare a fost extinsă astăzi. Fiind alertați și polițiștii din județul Caraș-Severin. În această dimineață polițiștii au observat în apropierea pădurii de lângă localitatea Vermeș doi bărbați care se deplasau la marginea vegetației.

Când au văzut oamenii legii cei doi au luat-o la fugă. Polițiștii au reușit să-l captureze pe Iulko Zoltan. Cel de-al doilea, Gavril Bogdan, a fugit în pădurea din apropiere. După ce au evadat pușcăriașii au plecat spre Caraș-Severin prin pădure, evitând drumurile. În acest moment zona a fost încercuită, fiind trimise forțe suplimentare din Timiș, inclusiv câini de urmărire.

Sursă: www.pressalert.ro

Categorie: arad
Tags: detinut prins, fuga penitenciar, omor, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici