Eder: „Ronaldo mi-a spus că voi marca golul victoriei”

ederrona

Cristiano Ronaldo „mi-a spus că voi marca golul victoriei”, a declarat Eder, eroul Portugaliei în finala EURO 2016, care l-a învins pe portarul Franței, Hugo Lloris, cu un șut de la 25 m, duminică seara, în prelungirile partidei de pe Stade de France.

„La fel ca întreaga echipă, Ronaldo mi-a dat forță, energie, iar asta a fost foarte important. Golul este rodul unei munci de echipă”, a adăugat atacantul echipei franceze Lille, intrat în joc în minutul 76, în locul lui Renato Sanches, și care a oferit Portugaliei primul său titlu major, grație golului înscris în minutul 109.

„După ce Fernando Santos m-a convocat, am dat totul și sunt foarte mulțumit de ceea ce am realizat. Știam că va veni și ora mea, atunci când am fost convocat. Am avut o mare încredere, știam că poate veni și un moment ca acesta”, a adăugat jucătorul lusitan.

Ronaldo: „Este un trofeu pentru toți portughezii”

Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria selecționatei lusitane (61 de goluri în 133 de meciuri), a părăsit terenul de joc accidentat, în minutul 25. El a revenit pe bancă, de la vestiare, în momentul prelungirilor, încurajându-și foarte mult coechipierii, alături de selecționerul Fernando Santos.

„Este un trofeu pentru toți portughezii, toți imigrații, toți oamenii care au crezut în noi”, a declarat starul naționalei lusitane la finalul jocului, pentru postul de televiziune beIN Sport.

„Nu a fost finala pe care o doream, nu am mai putut să joc, aveam dureri prea mari”, a precizat atacantul, scos în urma unui fault dur comis de francezul Dimitri Payet.

„De la începutul competiției am încercat să ajut echipa în maniera mea, cu leadership-ul meu. Am fost întotdeauna prezent”, a mai spus Cristiano Ronaldo.

  Lovitură dură pentru ”scriitorii” din închisori

Portugalia a învins Franța cu scorul de 1-0 în finala EURO 2016, grație golului marcat în prelungiri de Eder (min. 109).

Revenit pe banca de rezerve la începutul prelungirilor, Cristiano Ronaldo și-a încurajat coechipierii de pe marginea terenului, ca un adevărat antrenor.

În lacrimi în momentul în care a părăsit terenul accidentat, atacantul lui Real Madrid a izbucnit din nou în plâns după fluierul final, îmbrățișat de colegii săi și de selecționerul Fernando Santos, după câștigarea primului trofeu internațional major din istoria selecționatei Portugaliei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici