Prima remaniere a guvernului Grindeanu. Ce miniştri se schimbă şi cine vine la Ministerul Justiţiei

noul guvern

Biografie Mihai Tudose

Mihai Tudose, propus la Ministerul Economiei, a absolvit Facultatea de ştiinţe juridice, a deţinut funcţia de şef birou senatorial, a fost un an jurist la SC Farex SA Brăila şi consilier judeţean, din 2000 este deputat, iar în actuala legislatură e co-autor la 16 iniţiative, niciuna economică.

Tudose, în vârstă de 47 de ani, a terminat facultatea în 1994 şi a deţinut pe rând funcţia de şef birou senatorial, în perioada 1992-1999, apoi, timp de un an, a fost jurist la SC Farex SA Brăila şi consilier judeţean, iar din 2000 până în prezent a fost deputat scrie economica.net

După ce, în 2006 a urmat cursurile Colegiului Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2007 a obţinut un master în Politici Economice Europene la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, iar în 2007 a devenit doctor al Academiei Naţionale de Informaţii.

Este membru al FDSN din 1992, apoi timp de patru ani a fost secretar organizatoric, preşedinte al filialei Brăila a PSD şi lider al organizaţiei municipale, fiind ales recent lider al filialei judeţene.

Cine este noul ministru al Justitiei – Tudorel Toader, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza”

Tudorel Toader a fost ales anul trecut, pe 11 februarie 2016, rector al UAIC după un tur secund al alegerilor în care a candidat împotriva fostului decan de la Facultatea de Litere, prof. univ. dr. Liviu Cuțitaru.
Toader este profesor universitar la „Cuza” din anul 2003 şi a avut trei mandate de decan al Facultăţii de Drept începând din 2004.

Înainte de a fi rector la universitatea ieșeană, Tudorel Toader a încheiat un mandat de aproximativ zece ani la Curtea Constituțională, fiind cel mai longeviv judecător, ocupând un mandat integral de nouă ani și un an de interimat, anterior.
De-a lungul carierei şi până în prezent, acesta a fost în mai multe asociaţii sau societăţi care aveau ca domeniu de activitate cel juridic, precum Asociaţia Internaţională de Drept Penal, primind în 2012 Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler din partea preşedintelui României de la vremea respectivă, Traian Băsescu.

  Un oraș a rămas fără poliţişti rutieri după ce mai mulți agenți au fost arestați preventiv

Tudorel Toader nu este membru declarat al vreunui partid politic și s-a pronunțat recent ferm împotriva speculațiilor din spațiul public cum că abuzul în serviciu ar fi fost dezincriminat.

 

Categorie: mandri.ro
Tags: importante, ministrul justitiei, PSD, rector, tudorel toader

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici