După ce s-au analizat 70.000 de oameni s-a descoperit ce trebuie să mănânci pentru a evita depresia

Screen Shot 2015 11 10 at 13.09.30

 

O alimentaţie cu un index glicemic ridicat face să crească riscul instalării unei depresii, este concluzia unei echipe americane de specialişti de la mai multe universităţi

Cercetătorii au examinat datele a circa 70.000 de femei observate timp de trei ani. Au fost studiate în amănunţime obiceiurile lor alimentare, îndeosebi în privinţa consumului de glucide (zaharuri), fibre şi seminţe (întregi sau rafinate). A fost stabilit un indice glicemic global pentru fiecare persoană, acesta clasând alimentele în funcţie de creşterea glicemiei (nivelului de zahăr) pe care o provoacă atunci când sunt consumate. Oamenii de ştiinţă au luat în considerare şi încărcătura glicemică, ce ţine seama atât de aporturile în glucide specifice alimentului, cât şi de cantitatea conţinută într-o porţie normală, lucru care permite comparaţii mai realiste. Termenul de “glycemic load” a fost introdus de cercetătorii de la Harvard pentru a defini efectul asupra glicemiei al unei porţii dintr-un anumit aliment.

Cu cât indexul glicemic este mai ridicat, cu atât riscul de depresie creşte — a fost rezultatul experimentului. Diferenţa a fost de 22% între grupul cu indexul cel mai scăzut şi cel cu indexul cel mai ridicat. La creşterea riscului contribuie în mod diferit toate glucidele, dar mai ales zahărul adăugat. O alimentaţie bogată în fibre şi în seminţe întregi acţionează în schimb ca element protector.

În plus, grupul cu indexul glicemic ridicat se caracterizează — în mod global — şi printr-un indice de masă corporală (IMC) mai defavorabil, mai puţină activitate fizică şi o alimentaţie mai dezechilibrată.

Cercetătorii afirmă că vor efectua şi alte studii pentru a stabili dacă un regim alimentar cu indice glicemic scăzut poate fi vizat ca soluţie complementară în prevenirea sau tratarea depresiei.

  De necrezut: Gigantul Microsoft trebuie să se împrumute pentru a face cea mai mare achiziție din istoria companiei

Sursa: passionsSante

Categorie: mandri.ro
Tags: ce mananci, evita depresia, index glicemic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici