După 20 de ani de căsnicie, un bărbat şi-a dat seama că nu îşi cunoaşte soţia. Ce a aflat

stress man

După aproape 20 de ani de căsnicie, Jan, un belgian în vârstă de 64 de ani, a aflat că soţia sa a fost, de fapt, născută bărbat. Acum, acesta caută cu disperare să anuleze căsătoria.

Jan s-a căsătorit cu Monica, o tânără din Indonezia, în 1993. Au avut de întâmpinat câteva greutăţi când a venit vorba de acte şi asta deoarece autorităţile belgiene erau suspicioase cu privire la identitatea Monicăi. Într-un final, le-au aprobat formularele de căsătorie.

Ani buni, cuplul a dus o viaţă normală. La un moment dat, însă, Monica a decis să se rezume la a fi un fel de soră mai mare pentru cei doi copii ai lui Jen dintr-o căsnicie anterioară, evitând relaţiile intime. S-a priceput atât de bine să ascundă identitatea încât, în presupusele zile de menstruaţie, pentru a nu ridica niciun fel de suspiciune în ochii bărbatului, folosea obiecte de igienă ca şi cum ar fi fost cazul.

Monica a început să ridice semne de întrebare în momentul în care şi-a luat o slujbă full-time. “Monica a început să se schimbe foarte mult. Fiul meu cel mai mare o vedea, din când în când, la un club de noapte. Începuse să poarte haine tot mai deşănţate, îi plăcea să poarte topuri scurte, lăsându-şi abdomenul la vedere”, îşi aminteşte Jan.

N-a trecut mult şi bărbatul a descoperit mai multe mesaje pe calculatorul Monicăi. Erau trimise de mai mulţi bărbaţi. Mâhnit, bărbatul a decis s-o confrunte şi au început o ceartă înfiorătoare. A fost nevoie de intervenţia poliţiei pentru a-i despărţi.

“Un prieten mi-a spus că auzise că Monica era un bărbat care suferise o operaţie de schimbare a sexului. Nu mi-a venit să cred! N-am crezut nici când fiul meu a venit şi mi-a spus că şi el auzise zvonuri asemănătoare”, mai spune bărbatul.

  Soferii ucraineni trec la motorul pe lemne. Cat de putin costa carburantul pentru o asemenea masina

“Am împins-o la perete şi am întrebat-o dacă ce se spune este adevărat. Atunci mi-a spus că s-a născut băiat şi că, ulterior, s-a operat. Mi-a spus că, de vreme ce acum era femeie, nu avea de ce să-mi vorbească despre trecutul ei ca bărbat. În acel moment, am simţit cum cade cerul pe mine. Apoi a venit poliţia. Simt că am fost agresat. În tot acest timp, am crezut că este femeie, şi încă una atrăgătoare. O femeie întreagă! Nu avea nicio “parte bărbătească”. Nici măcar în timpul în care eram intimi nu am observat ceva anormal”, a declarat bărbatul, pentru un ziar local.

În prezent, Jan se află sub consiliere psihologică. Deşi procedurile de anulare a căsătoriei sunt în desfăşurare, justiţia belgiană nu a permis bărbatului să-şi dea soţia afară din casă.

 

Sursa:libertatea

 

Categorie: mandri.ro
Tags: barbat, casatorie, sex

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici