DSP Arad se răzbună pe medicii arădeni. “Dumnezeii cu pix” execută cadrele medicale conform regulamentului !

3F69A71A 7D0E 4F5E A23A 6E13C119B5C0

DSP-ul arădean și-a dat seama că cea mai bună apărare este atacul. Atacul la cadrele medicale, la cei din linia întâi, la cei pe care ei înșiși i-au trimis la începutul acestei crize de coronavirus fără echipamente și fără teste în contact cu pacienții infectați.

Acum au început să curgă amenzile. Pentru tot felul de tâmpenii. Că nu sunt puse în ordine probele în frigidere, că nu a fost semnalat decesul unui pacient exact în momentul morții, etc.
Evident, din răzbunare. Asta deoarece cadrele medicale au îndrăznit să comunice presei de la început problemele întâmpinate. Adica să critice bâlbâielile și neprofesionalismul angajaților DSP care au reușit să ne poziționeze de la începutul pandemiei în top trei ca număr de infectați și decese în România. “Profesionalism”, care de altfel i-a ordonat de data asta într-un mod organizat, la ușa procurorilor arădeni.

În acest context, Senatorul USR Adrian Wiener, (un foarte bun doctor, după cum îl descriu colegii dânsului) actualmente managerul spitalului TBC Gradiște, se arată revoltat într-o postare pe rețelele de socializare după ce un medic a fost sancționat cu 5000 de lei pentru că a întârziat câteva ore raportarea către DSP a unui deces. Atenție, câteva ore, raportarea facându-se totuși în ziua decesului.
În aceeași postare, senatorul Adrian Wiener se întreabă cât de iresponsabil poți fi, să NU transmiți decesul unui pacient timp de trei săptămâni, cum a reușit DSP Arad ???
Dacă ai dat o amendă de 5000 lei medicului că nu a raportat decesul în câteva ore, angajatului DSP pentru că a întârziat trei săptămâni, după un calcu simplu ar trebui amendat cu 105.000 lei….

În același timp, pentru a fi echitabili în prezentarea noastră informăm cititorii că și medicii de la DSP Arad ( nu toți) întâmpină unele probleme pe care le fac cunoscute pe rețelele de socializare.
Una dintre postări este a unui medic angajat la DSP Arad, care se plânge că muncește. Mult peste program și în condiții grele. Și că mâinile dânsei sunt “distruse” de purtatul mănușilor unifolosibile…
Cerem pe această cale conducerii DSP Arad să facă tot posibilul să rezolve problema medicului respectiv și dacă se poate să îl elibereze de “calvar”. Suntem convinși că își va găsi rapid un alt loc de muncă care să îi ofere un cadru propice conform cu cerințele respectivului medic….

ABSOLUT REVOLTĂTOR

Speță:

Se întâmpla pe 8 aprilie. Medicii din secție Covid nu anunță ‘imediat’ telefonic decesul unei paciente neconfirmate încă, deces survenit la 4 ore după internare. Îl anunță prin mailul pus la dispoziție de DSP Arad în ACEEAȘI zi, câteva ore mai târziu. ‚Dumnezeul cu pix’ întocmește ieri proces verbal și sancționează medicul cu amendă de 5000 de lei – „nerespectarea metodologiei de raportare”. Sigur, se putea da un avertisment, se putea aplica principiul prevenirii. Până la urmă trebuie să existe o simetrie între faptă și contavenție nu? De altfel, conform legii, pe lângă atribuțiile de control și sancționare, ‘autoritățile de sănătate publică stabilesc relații de colaborare cu instituțiile’.

Mai mult, am vorbit ieri despre situația ivită și cu șeful Institutului Național de Sănătate Publică – cei care au elaborat metodologia de raportare pentru COVID-19 și mi-a împărtășit opinia – un avertisment pentru o astfel de ‚crimă’ era proporțional și adecvat. Aplicarea amenzii a fost o alegere și bineînțeles, cel puțin pentru mine, premisa bunei-credințe din partea acestor oameni nu mai există. Personal nu mai pot să îi consider aliați, colaboratori într-o luptă comună ci gardieni, adversari. Exponenții unei administrații defensiv- agresive pentru care medicii din secțiile care tratează pacienți cu COVID-19 sunt obiecte asupra cărora acționează rigid și disproporționat.

În aceeași zi a aplicării amenzii reprezentanții DSP ies pe surse în presă, ca adevărați cultivatori de imagine și își justifică gestul:  „Nu ne face plăcere să sancționăm cadre medicale care sunt în linia întâi în acestă perioadă, dar trebuie să se înțeleagă că avem o metodologie ce trebuie cunoscută și respectată, iar o astfel de eroare poate să modifice statistica județeană și națională și înseamnă în primul rând responsabilitate”.

Ei bine, hai să vorbim despre responsabilitate. Cât de iresponsabil să fii ca DSP să nu raportezi timp de 3 săptămâni decesul la Grupul de Comunicare Startegică– repet, informarea asupra decesului s-a făcut dinspre spital spre DSP Arad în aceeași zi – 8 aprilie. Sau dacă ai raportat cum să justifici agresarea directă prin amendă a unui cadru medical prin ‘eroare care să modifice statistica județeană sau națională’. Dacă e vorba de o astfel de eroare, cu astfel de consecințe cu siguranță nu e a medicului care a întârziat căteva ore ci a DSP Arad care a întârziat 3 săptămâni. Și dacă pentru căteva ore întârziere sancțiunea e de 5000 de lei cât este pentru 3 săptămâni? Sper ca demisia sau desfacerea contractului de muncă pe loc pentru cei responsabili.

România este populată și de ‘dumnezei cu pix’. Îi știți cu toții. Indivizi pripășiți prin diverse funcții de conducere sau control. Oameni care controlează și sancționează, uneori abuziv și disproporționat alți oameni;

Sigur că voi interpela luni Ministerul Sănătății asupra acestei situații, și a altora la limita abuzului de lege. Că despre asta vorbim: ABUZ DE LEGE

Calin Costea / Mândri Că Suntem Arădeni

  Evenimente dedicate Zilei de Comemorare a Victimelor Holocaustului

calin costea

Categorie: mandri.ro
Tags: Adrian Wiener, amenzi, calin costea, dsp arad, medici amendati

1 comentariu. Leave new

  • Nu exista DSP care dă amenzi,in schimb există inspecție sanitară de stat care poate.” Nu ne face plăcere să sancționăm cadre medicale care sunt în linia întâi în acestă perioadă, dar ..”este o expresie cunoscută folosită de fostul director ,care controlează și acum DSP și nu poate ierta debarcarea sa de la conducere. Este omul care urăște personalul medical și medicii,este omul care a distrus DSP Arad îndepărtând toți profesioniștii, este omul care
    S a înconjurat de oameni fără cuvinte. Acesta este omul din DSP care a condus 10 ani medicina arădeană. Rușinos și pentru cei care l-au pus și ținut în această poziție. Articolul este extraordinar, felicitări pentru crudul adevăr dezvăluit.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici