Dramaturgul Matei Vișniec scrie o piesă despre imigranții din Europa

visniec 1

Dramaturgul Matei Vișniec a declarat la Suceava, miercuri seara, că realizează scenariul unei piese de teatru inspirat de fluxul de imigranți care a cucerit Europa.

Acesta este de părere că Europa se “sinucide cultural” după cele două războaie mondiale.

Dramaturgul a vorbit la Suceava, într-o conferință despre teatru și jurnalism la Teatrul “Matei Vișniec”, după care a prezentat un documentar despre Festivalul de Teatru de la Avignon, unde și anul trecut a fost cel mai jucat dramaturg.

“Sunt 1,2 milioane de persoane care au venit din Orientul Apropiat, au trecut marea şi au venit în Europa. Europa, de la al Doilea Război Mondial încoace, niciodată nu a fost confruntată cu un astfel de flux de imigranţi. Am cules lucruri uluitoare despre ce se întâmplă în cursul traversărilor respective şi am dat, la un moment dat, peste o poveste care mi s-a părut şi ea demnă de a fi tratată într-o piesă”, a spus Matei Vișniec.

Acesta a vorbit despre relaterea unui jurnalist care a vorbit despre mai mulți imigranți care veneau din Africa cu o ambarcațiune frgilă, dintre aceștia 40 fiind musulmani și 10 creștini.

“Creştinii erau jos, în cală, înghesuiţi şi musulmanii erau deasupra. Creştinii minoritari în ţara respectivă, deci erau minoritari şi pe ambarcaţiune. La un moment dat, ambarcaţiunea începuse să ia apă. Devenise clar că sunt prea mulţi în barcă. Căpitanul şi cel care era călăuza, de fapt, capul răutăţilor, cei care fac aceste transferuri, le-a spus celor de sus: Trebuiesc aruncaţi în apă vreo cinci oameni! Şi atunci ei ce au spus? Pe cine să aruncăm? Îi aruncăm pe creştini, că n-o să ne aruncăm pe noi, că suntem mai mulţi”, a spus Vişniec.

  "Politician giurgiuvean, caut iubită!" Marius Crăcea a anunțat într-o conferință că-și caută parteneră pentru a-i fi alături în campania electorală (VIDEO)

Această poveste i s-a părut cu adevărat profundă, încât a considerat că merită să fie transpusă într-o piesă de teatru pentru literatură.

El nu a ezitat să-și exprime dezamăgirea cu privire la lumea tristă în care trăim, mai cu seamă, precizând despre evenimentele tragice petrecute în Franța.

“Este un lucru absolut incredibil care se întâmplă în Franţa. Anul trecut au murit opt jurnalişti din redacţia revistei Charlie Hebdo, pentru că erau jurnalişti, iar pe 13 noiembrie anul trecut au murit 130 de oameni, pentru că erau nu francezi, pentru că le plăcea viaţa. Erau nişte oameni care se aflau pe un stadion, într-o sală de spectacol, în câteva baruri, în câteva restaurante, pe terase, bând o bere şi se bucurau de viaţă. Erau oameni de multe naţionalităţi, de toate vârstele şi de toate credinţele, dar există o forţă care vine peste Europa şi care nu admite pofta de viaţă, care, în orice caz, consideră că duşmanul cel mai mare este arta de a trăi. Această formă de barbarie care s-a revărsat asupra Franţei şi asupra Europei Occidentale este o surpriză gigantică”, a spus Vişniec.

 

 

Sursa: www.b1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici