Donca și Sântana și-ar putea pierde golgheterul: „Capătă a demonstrat că poate și merită să joace mai sus”

donca67

Deși a câștigat la Șiria, pe terenul ultimei echipe ce a bătut-o în campionat, Unirea Sântana a trebuit să se mulțumească cu poziția secundă a sezonului de Liga a 4-a. Imnul a cântat la Cermei, dar nici „roș-negrii” nu pot fi triști pentru ceea ce au realizat în această stagiune cu un buget infinit mai mic decât rivalii lor.

La final, Dinu Donca a recunoscut că – totuși – ceva speranțe a mai avut. „Să fiu extrem de sincer, ne-am gândit la un 50-50% șanse  de promovare pentru noi și Cermei înainte de meciurile de azi și asta pentru că ne-ar fi convenit și remiza Pecicăi. Pe de altă parte, era greu de crezut că în ultima etapă se mai poate schimba ceva. Dar, am încercat să le implementez băieților acea dorință de a juca până la capăt și cred că am reușit. Îi felicit, am făcut un campionat peste așteptări, în special returul. Obiectivul nostru era locurile 1-5 și iată că am fost în joc până la final. Rămânem cu satisfacția că le-am luat 4 puncte campionilor, iar victoria a venit la un scor ce nu lasă loc de discuții (n.a. 6-1 în toamnă). Suntem fair-play, le urăm baftă la baraj, ne-am bucura să mai avem o echipă de Liga a 3-a în județul Arad”, a spus antrenorul „uniriștilor” la finalul meciului de la Șiria. „La noi, fiecare a fost la fel. Niciodată nu am dus jucători ca să întărim echipa, ci, eventual, i-am înlocuit pe cei care au plecat de la noi. Acum, dacă ar rămâne același lot și am mai aduce cel puțin două-trei piese, vom fi sus și la anul. Dar, deja se știe vor fi și alte echipe ce vor dori să promoveze, pentru noi e important este că suntem sus an de an și ne facem treaba pe toate planurile”, a adăugat „principalul” Sântanei când a fost întrebat despre ținta stagiunii următoare.

  400 de polițiști arădeni vor fi la datorie

Vorbind efectiv de defășurarea partidei cu „alb-roșii”, profesorul de la cârma Sântanei a adăugat: „S-a văzut și azi că am fost puțin afectați, mai ales că se știa scorul de la Cermei. Nu pot să spun că am făcut o partidă reușită. Chiar dacă am jucat cu echipa a doua de la UTA II, copiii au lăsat o impresie bună. Au suferit clar la capitolul experiență, căci altfel nu știu cum s-ar fi terminat acest meci”.

Capătă, încotro?

Terminând sezonul cu 34 de goluri, în fruntea clasamentului celor mai buni marcatori din Liga a 4-a, Alex Capătă ar putea fi ofertat de formații de eșalon superior. Contractul cu Sântana valabil până în 2018 l-ar face „imun” doar la propunerile venite de la alte grupări din fotbalul județean. „M-aș bucura pentru el să plece mai sus, măcar în Liga a 2-a. Cu un ochi aș plânge și cu altul aș râde. A demonstrat că poate și ar merita să joace mai sus. Poate și Liga a 3-a dacă sunt condiții, de ce nu, chiar la Cermei. E vaccinat, știe și el ce să aleagă cel mai bine pentru el. Așa l-am lăsat și pe Claudiu Popa la UTA, când această echipă era și ea mai jos, nu văd cum i-am putea refuza lui Alex o aventură avantajoasă pentru el. Și-a făcut treaba și el cu noi și noi cu el, relația noastră va continua doar dacă ambele părți își doresc acest lucru, iar cheia e mai mult la el în momentul de față”,a încheiat Donca.

Categorie: arad
Tags: donca sântana șirita II cermei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici