Depistat de jandarmii arădeni, cu mai multe cartușe de țigări

jandarmi 1

Joi, 21 iulie a.c., în jurul orei 9.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a depistat, pe o stradă în apropierea Pieței ”Mihai Viteazul” din municipiul Arad, o persoană care a schimbat brusc direcția de mers.

Persoana a încercat să se îndepărteze, alergând, însă a fost oprită de jandarmi. Aceștia au procedat la stabilirea identității persoanei și efectuarea percheziției corporale. Pe timpul acțiunii, persoana a fost identificată, ca fiind un bărbat în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad. Asupra acestuia, sub îmbrăcăminte, au fost găsite 80 pachete, în cartușe, de țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător, de diferite mărci.

Jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării pachetelor cu țigări și au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de contrabandă colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, conform prevederilor Codului Vamal al României.

Categorie: arad
Tags: depistat, jandarmi, netimbrate, stiri arad, tigari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici