Deliman, una dintre speranțele UTA-ei ce se remarcă În Liga Elitelor: „Am muncit toată iarna, rezultatele se văd acum”

delimanman

UTA Under 17 a disputat patru meciuri oficiale în acest an şi le-a câştigat pe toate. După 3-0 cu Unirea Alba Iulia, 6-1 cu FC Braşov, 1-0 cu ACS Poli și 3-1 cu CSU Craiova, echipa pregătită de Feri Tisza a părăsit locurile retrogradabile. Unul dintre juniorii care s-au remarcat în acest jocuri, fiind titular în toate partidele, a fost fundaşul central, Alexandru Deliman. Pe 24 aprilie el va împlini 16 ani.

– Alex, ești una dintre surprizele plăcute ale acestui campionat. Ce a contat cel mai mult în evoluțiile tale?

– Vă mulţumesc că spuneţi că am avut evoluţii bune. Faptul că am fost titular şi că mi-am ajutat echipa în obţinerea rezultatelor se datorează muncii de la antrenamente. Cred că am lucrat serios, iar acest lucru m-a ajutat să îmi fac datoria pe teren. Au fost meciuri grele, în special cel cu Poli Timișoara. Au echipă bună, iar noi ne doream foarte mult să-i batem în primul rând pentru puncte, dar și datorită rivalității dintre cele două cluburi.

– Nea’ Francisc Tisza ți-a dat încredere? Cum e să lucrezi cu cel mai bun antrenor de copii și juniori din Arad?

– Domnul Tisza ne-a dat încredere tutror. Toţi antrenorii pe care i-am avut până acum au fost deosebiţi. De la fiecare am învăţat ceva. Domnul Tisza e recunoscut pentru rezultatele sale. Impune foarte multă seriozitate la antrenament, dar şi în afara terenului. Sunt convins că îmi vor prinde bine metodele dânsului de antrenament.

– Ați fi crezut că veți câștiga pe linie cele patru meciuri din acest an, iar în acest moment ați ajuns peste linia de retrogradare?

  Încă un arădean a fost amendat că a depozitat deşeuri într-o zonă neautorizată

– Da. Ne-am pregătit foarte bine încă de la începutul lunii ianuarie, am făcut un cantonament tare la Moneasa și am întâlnit destui adversari buni în amicale. Ne-am călit, ca să spun așa, iar acum se văd rezultatele.

– Cum ți se pare competiția aceasta denumită Liga Elitelor, e cel mai greu campionat în care ai jucat până acum?

– E o comeptiţie puternică. Pentru mine e într-adevăr cel mai tare campionat în care am jucat, dar îmi plac provocările.

– Sub comanda lui Costel Bogoșel ai mai jucat și fundaș dreapta, pe ce post te simți cel mai bine?

– Postul meu preferat e cel de fundaş central, dar evoluez unde este nevoie de mine. Mă ajută și fizicul, însă până la urmă domnul antrenor îmi decide locul în teren.

– Încă nu ai împlinit 16 ani și, deci, ai tot viitorul în față. Care sunt aspirațiile tale ca fotbalist?

– Vreau să ajung cât mai sus. Am ambiţie, sunt dispus să muncesc, mi-aş dori să reuşesc. Primul pas și cel mai greu ar fi să ajung cât mai rapid la prima echipă, deși știu că – de obicei – pe postul meu sunt preferați jucătorii cu mai multă experiență. Dar, cu cât va fi mai greu, cu atât mai frumos.

– Famila te înțelege, te încurajează pentru a face o carieră în fotbal?

– Da. Familia e alături de mine, mă sprijină în tot ce fac și chiar aș vrea să le mulțumesc pe această cale.

Categorie: arad
Tags: deliman uta 17 tisza liga elitelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici