Decizie istorică a FRF: Meciurile blătuite de Gloria Buzău, echivalente cu suspendări ce însumează 14 ani şi 6 luni și o amendă record

blatisti

La aproape şapte luni după ce se făcea publică informaţia că Gloria Buzău e subiectul principal al unei anchete a Comisiei de Integritate a Federaţiei Române de Fotbal în cazul unui dosar cu zece meciuri disputate în sezonul trecut din liga secundă, care ar fi fost aranjate de conducerea clubului pentru a obţine bani din pariuri, după multe amânări în luarea unei decizii, Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a hotărât în şedinţa de miercuri, 25 mai 2016, să dea în sfârşit un verdict. Un verdict dur, istoric pentru fotbalul românesc şi FRF, ce însumează 14 ani şi 6 luni (174 luni) de interzicere a oricărei activităţi legate de fotbal şi la amenzi ce însumează suma de 960.000 lei (aproximativ 213.000 mii de euro).

Viorel Ion, încă doi antrenor şi 14 jucători au fost suspendaţi din fotbal şi amendaţi

Cel mai şifonat nume din această anchetă este cel al antrenorului Viorel Ion (48 ani), fost jucător la Gloria Buzău, Oţelul, Steaua, Bochum, Rapid sau naţionala României. ”Vioară”, aşa cum este alintat de apropiaţi, a primit o suspendare de 2 ani din partea FRF şi o amendă de 200 de mii de lei, aceeaşi sancţiune fiind luată şi de secunzii săi, Romică Bunică şi Marian Roşu. Viorel Ion îşi pregătea oricum ieşirea din fotbal la finalul acestui sezon, deoarece s-a înscris în cursa de a deveni primar al oraşului Buzău.

Pe lângă antrenori, 14 jucători au primit, la rândul lor, interzis să mai participe la activităţi fotbalistice şi au fost amendaţi, doar doi fotbalişti, Adrian Ghinea şi Lucian Pârvu, scăpând teferi. În cazul preşedintelui Dan Tulpan şi a atacantului Adrian Răduca urmează să se constituie alte două dosare.

  Mai mulţi morţi şi zeci de răniţi în urma unei explozii într-un campus studenţesc din centrul Turciei

Printre cei 14 jucători împotriva cărora s-au dictat sancţiuni, cel mai rău au ieşit Iulian Dăniţă (40 ani), Georgian Marcu (27 ani)(ambii cu câte 12 luni de suspendare şi 50.000 lei penalitate sportivă), Claudiu Dumitrescu (36 ani), Cătălin Vlaicu (31 ani), Clement Pălimaru (30 ani)(toţi trei cu câte 10 luni suspendare şi 40.000 lei amendă), dar şi Cristian Stoicescu (36 ani)(8 luni şi 30.000 lei amendă). Alţi 6 jucători [Dan Sîrbu (26 ani), Sebastian Agache (28 ani), George Ghiţă (32 ani), Gabriel Bobe (22 ani), Mugurel Dedu (31 ani), Dorin Burlacu (23 ani)] au primit 6 luni de suspendare şi 15.000 lei amendă, iar încă doi [Nini Popescu (22 ani) şi Alin Iordache (20 ani)] au primit 2 luni şi 10.000 lei amendă.

Text-foto: liga2.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici