Curajul de a lupta. Articolul conține imagini care pot fi considerate șocante

DSC 4141

 

selfie masectomieMiriam a avut curaj să se arate goală, așa cum puține dintre noi ar avea curajul să o facă. Sper să apreciați adevărul gol, așa cum e el, în mărturia cea mai pură a unei femei care vrea să le ajute pe celelalte să privească realitatea așa cum e. A fost o discuție grea, emoțională, ezitantă. Mai mult din partea noastră. Pentru că se simțea teama în aer. Cuvinte nerostite și gânduri pe care refuzam să le lăsăm să apară. A fost greu să vedem o femeie frumoasă mutilată. Ni s-a părut nedrept. Dar am trecut peste toate emoțiile și am făcut acest lucru în primul rând din respect pentru curajul de care dă dovadă Miriam.

Miriam, cum arăta viața ta înainte de diagnostic? Cum mâncai, cât alcool consumai, fumai?

Viața mea se împărțea între cei doi băieți pe care îi am și care astăzi au 27 și 29 de ani, mica mea afacere și bărbatul iubit. O viață plină de culoare, cu multe realizari și satisfacții. La bază sunt muzician și vin dintr-o familie de muzicieni. Cânt jazz cu multă plăcere, dar zilnic îmi auziți glasul la tv, cânt reclame. Cel mai des o auziți pe cea de la Calgon. Am, nu mulți, dar minunați prieteni care mă și îi iubesc. Mergeam la club și dansam până dimineața, eram și sunt încă o femeie avidă de viață.

Pentru că în copilarie am avut hepatită A, toată existența mea am mâncat după regim, sănătos, nu am fumat sau băut alcool NICIODATĂ. Măsura și cumpătarea m-au însoțit toată viața, astfel că,  de la vârsta de 20 de ani, când aveam 45 de kilograme, am luat treptat în greutate până la 52 de kilograme la 52 de ani. Am făcut sport ponderat, dar aproape permanent.

De câte ori mergeai la doctor pe an și ce analize sau controale îți făceai?

În anul 2000 am fost diagnosticată cu adenofibrom la sânul drept. L-am simțit la palpare și imediat m-am dus la spitalul Fundeni, unde am fost operată în data de 15 august de către dr. Cristian Viișoreanu. De atunci mi-am făcut controale periodice. Aveam sâni cu o structură chistică, fapt pentru care îi monitorizam la ecograf. Unul din aceste chisturi s-a malignizat într-un timp foarte scurt, circa 6-8 luni în urmă. Analizele uzuale au fost întotdeauna bune.

Cum a fost ziua în care ai aflat că ai cancer la sân? Ai depistat singură prin palpare sau la un control de rutină?

Înainte de masectomie
Înainte de masectomie

În dimineața de 23 iulie, îmi beam cafeaua la mare, împreună cu prietena mea și am simțit în sânul drept o durere ca și cum aș fi fost înjunghiată, plus o senzație acută de arsură. Am dus mâna la sân și, la palpare, am simțit în el o gâlmă. Am pus mâna pe telefon, l-am sunat pe Cristian Viișoreanu și, a doua zi, eram pe drum spre București. Diagnosticul, nu știu de ce, dar îl presimțeam. Am refuzat să-l aștept cu optimism și le-am interzis celor din jur să mă încurajeze; și bine am făcut pentru că, până am primit rezultatul, mă obișnuisem deja cu ideea. Asta nu înseamnă că nu am simțit nevoia să fiu singură și să merg pe jos ca să-mi degaj disperarea, de la clinica Monza, unde mi-au făcut histopatologia, și până acasă în Piața Unirii. E copleșitor. Mi-am dat seama că vreau să mai văd și să mai aud mașinile care claxonează și pe care ieri le uram. Am stat nemișcată să simt cum îmi trece vântul prin păr și cum îl simt pe față, de parcă era prima sau ultima oară. E greu, dar știu că e inevitabil. Încerc să mă bucur de ce primesc.

Ce părere ai de medicina alternativă? Ceaiuri, plante etc versus medicina tradițională.

Medicina alternativă nu are loc în mintea mea. Să nu crezi că pe parcursul vieții mele nu am încercat-o. Cu mulți ani în urmă am mers pentru dureri de spate la o doamnă care apare frecvent la TV, Lidia Fecioru. O escroacă. Nu știu cum se face ca toți bioenergeticienii, numerologii, descoperitorii, astrologii, prezicătorii sunt din Republica Moldova. Nu cred că ne putem vindeca de celula canceroasă cu gândacii pisați ai lui Ciuhrii sau cu bioenergia lui Fecioru sau mai știu eu ce bicarbonat, miere sau usturoi. Românii trebuie să știe că mănâncă atâta bicarbonat în mici, încât ar trebui să fim cea mai sănătoasă nație. Cât să fii de ignorant și de naiv, încât să te confrunți cu o boală letală și să nu înveți nimic despre ea ba, mai mult, să te lași pradă minunilor și foilor de varză sau argilei. O doamnă mă sfătuia să beau suc de orz. Îți zic sincer,  mi-a fost teamă că  voi începe să nechez. Singura noastră scăpare este informația și medicina alopată. Celula canceroasă nu e un coș pe nas, e o adevarată uzină.

  René Angélil, soţul cântăreţei Céline Dion, a murit după o lungă suferință cauzată de o boală cumplită

În familia ta au mai existat cazuri de cancer la sân?

Da, sora mea. Am operat-o anul trecut în iulie, dar alta formă, altă celulă. Sora mea e o norocoasă, se tratează. 

Care e relația ta cu medicii care te-au operat? Cum s-au purtat, cum te-au îngrijit?

Niciodată nu voi avea cum să-i mulțumesc domnului doctor Cristian Viișoreanu. Este de un profesionalism, de o corectitudine și de o bunătate nemărginite. Când mi-a spus să fac dublă mastectomie, am sărit ca arsă. Am zis că nu vreau să-mi scot și sânul sănătos. Doar încrederea oarbă pe care o am în el m-a determinat să fiu de acord, plus faptul că mi-a explicat cu răbdare că acest carcinom triplu negativ, pe care îl am eu, este cea mai agresivă celulă canceroasă, pentru care nu există chimioterapie țintită și este atât de invaziv, încât dacă nu scot ambii sâni, în mai puțin de un an voi reveni în sala de operație și va fi mai greu și mai riscant. Singura mea șansă să supraviețuiesc este ca, prin operație, să se fi scos până la ultima celulă,  ceea ce este aproape imposibil, dar… poate voi avea acest noroc. M-am operat la el, la Medlife. Am numai cuvinte de laudă. Un personal excepțional, o promptitudine extraodinară, asistente minunate, o grijă specială, un confort de nota 10. Pe domnul doctor Cristian Viișoreanu îl respect și îl iubesc, Dana, soția lui, știe asta. Săptămâna trecută, domnul doctor mi-a dat o sticlă de Ballantines și mi-a spus să o pun bine, că o să o bem împreuna peste 15 ani… Dacă n-ar fi aproape imposibil, ar fi minunat. Ai mai auzit ca un chirurg să facă asta cu un pacient?!?!

Spune-le ceva româncelor care nu vor să meargă la medic pentru controale periodice la sâni.

Doamnelor, ca să vă faceți stupidele unghii din gel sau ojă semipermanentă, trebuie să vă programați din timp și să petreceți pe scaunul manichiuristei câte 2 ore, o dată la 3 săptămâni: vă costă 150 de lei.

Ca să vă faceți o ecografie la Medlife la doctorul Cristian Viișoreanu, vă trebuie o oră pe an și va costă 180 lei. Dacă nu faceți asta ca să vă salvați viața și să vă creșteți copiii, înseamnă că vă meritați soarta. Astăzi, de cancer la sân nu mai mor decât femeile din țările lumii a treia sau proastele din țările civilizate. Ori cele ca mine care reprezintă 5 % de pe glob cu carcinom triplu negativ.

După intervenția chirurgicală
După intervenția chirurgicală
Duminică, pe 11 octombrie, noi te așteptăm la Marșul Trupelor Roz. Vino cu noi ca să învățăm despre prevenția și depistarea precoce a cancerului la sân. Vom fi în Piața Unirii la ora 15:30 ca să luptăm pentru conștientizarea acestei cumplite boli și să mergem periodic la control.

 sursa sereniti.ro

Categorie: mandri.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici