‘Voi prezenta un program al Guvernului care a fost promis în timpul campaniei electorale şi care va fi aprobat săptămâna viitoare printr-un act normativ. În următoarele zile va fi pus spre consultare. Este un program care se adresează în primul rând tinerilor, dar nu numai. Vizăm şi alte categorii de persoane şi se referă în special la investiţiile pe care o persoană le poate face în propria sa dezvoltare, adică în propria educaţie, cultură sau sănătate. Acest program este, însă, mai generos şi va include şi investiţiile în dezvoltarea personală a membrilor familiilor beneficiarului. (…) Cine vor fi beneficiarii? E vorba de două categorii de persoane, iar în unele cazuri vorbim de cetăţeni care urmează o anumită formă de învăţământ sau de formare profesională. Aceasta este condiţia principală pentru a beneficia de un astfel de credit. Cele două categorii, respectiv tinerii între 16 şi 26 de ani şi persoanele între 26 şi 55 de ani, sunt prezentate distinct pentru că există unele diferenţe în ce priveşte limita de creditare’, a declarat Viorel Ştefan, la Palatul Victoria .
Etichete · Palatul Victoria · guvern · viorel stefan
Comentarii
Fii primul care comentează.