Cotația petrolului se prăbușește, carburantul din România rămâne mai scump ca în majoritatea statelor UE

carburants 2 1

Cotația petrolului continuă să se prăbușească. Prețul țițeiului se află la minimul ultimilor 12 ani, iar de câteva zile stă sub 28 de dolari barilul.

Acest fapt aduce după sine,în mod normal, scăderea puternică a prețului la carburanți.

Nu și în România. Prețul fără taxe al carburanților este printre cele mai mari din UE.

Potrivit monitorizării realizate săptămânal de Comisia Europeană, Weekly Oil Bulletin, România era depășită în topul țărilor cu cea mai scumpă benzină de doar șase state, în timp ce 21 de țări comercializează benzina la un preț mai mic, unele dintre acestea nefiind nici măcar producătoare de petrol ca România, precum Austria.

În timp ce media prețulului fără taxe al benzinei era de 0,413 euro/ litru, în România era 0,463 euro/litru.

Astfel, prețuri mai mici sunt în țări precum Belgia, Croația, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Austria, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia și Marea Britanie.

În topul țărilor cu cea mai scumpă motorină din UE, România stă la fel de bine. Țara noastră este depășită de doar opt state.

Este și normal având în vedere cifrele publicate de Comisia Europeană: media prețurilor fără taxe în UE la motorina era 0,398 euro/litru, iar în România ajungea la 0,441 euro/litru.

Astfel,  în țări precum Austria, Belgia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Marea Britanie prețurile la motorină sunt mai scăzute ca în România.

 

 

 

Sursa: www.b1.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: benzina, carburant, europa, mandri aradeni, motorina, romania, taxe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici