Din arhivă / mandri.ro

Compania FCC Environment România a marcat în cursul zilei de azi două evenimente importante

Foto:

În calitate de operator, compania FCC împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad și Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Județul Arad, au inaugurat de la ora 11:00, noua “Stație de Compostare în Tunel Arad”. Toți cei prezenți la inaugurare au avut parte de o scurtă demonstrație asupra modului de operare al stației, dar au primit și detalii despre compost în general.

“În primul rând, dorim să mulțumim tuturor celor care au fost azi alături de noi, atât autorităților, cât și partenerilor și clienților noștri. De 15 ani, suntem un partener de încredere în ceea ce privește managementul deșeurilor din cadrul județului Arad și ne dorim să păstrăm această tradiție. Cu toții înțelegem importanța reciclării și a reducerii cantităților de deșeuri spre a fi depozitate. De aceea, compania FCC, dorește prin experiența pe care o are la nivel de Grup, dar și local, să opereze această stație într-un mod cât mai eficient”, a declarat Florian POP, Director General al Companiei FCC.

Etichete · Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Județul Arad · Consiliului Județean Arad · FCC Environment România

Comentarii

Fii primul care comentează.

Comentariile pot apărea imediat. Mesajele semnalate de filtru sunt verificate de redacție.