Comisia privind alegerile susţine că scrutinul a fost fraudat de Băsescu şi Boc, fiind implicate SRI şi DNA

61883014

Raportul preliminar al Comisiei de anchetă privind prezidenţialele din 2009 susţine că preşedintele de atunci, Traian Băsescu, şi Guvernul PD, în frunte cu Emil Boc, au favorizat fraudarea alegerilor.

Potrivit News.ro, diferenţa dintre candidaţi a fost atât de mică încât acţiunile lor au influenţat rezultatul scrutinului, iar SRI şi DNA au favorizat ascunderea faptelor.

Printre acuzaţiile aduse Executivului Boc este că a convocat o şedinţă de Guvern pentru a schimba din funcţie şefi de instituţii “noaptea ca hoţii”.

Cei de la PNL au părăsit sala, în semn de protest, şi au anunţat că nu vor semna un asemenea raport. Liderul PSD, Liviu Dragnea, vrea să sesizeze Curtea Constituţională, pe motiv că Parchetul General a blocat accesul Parlamentului la unele date.

Autorii raportului parţial consideră că Traian Băsescu şi membrii Cabinetului Boc trebuie anchetaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: constituire de grup infracţional, fals şi uz de fals. Cei doi nu au comentat acuzaţiile.

PSD şi ALDE vor să ceară Procurorului General să înceapă urmărirea penală a lui Traian Băsescu. Şi să fie cercetaţi şi foşti miniştri din cabinetul Boc. Pe lista apar, printre alţii, Vasile Blaga, Elena Udrea şi Adriean Videanu.

Liberalii au contestat raportul, au spus că nu şi-l asumă şi s-au retras din Comisie. Ironici, cei de la PSD şi-au continuat “misiunea” şi au întocmit raportul utilizând şi sintagma “noaptea că hoţii”, des folosită la protestele generate de Ordonanţă 13, la începutul anului.

Contextul este însă cu totul altul şi face referire la o şedinţa din octombrie 2009 a Guvernului Boc, începută la ora 19.00, adică imediat după apusul soarelui.

În capitolul intitulat “implicarea Instituţiei Prezidenţiale şi a Guvernului în favorizarea fraudării alegerilor”, raportul arată că rolul ministrului Administraţiei şi Internelor în pregătirea şi organizarea alegerilor precum şi respectarea legilor în desfăşurarea procesului electoral este decisiv, în special prin prisma implicării prefecţilor şi administraţiei publice centrale în organizarea alegerilor. Membrii Comisiei fac astfel referire la revocarea ministrului PSD al Internelor, Dan Nica, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009, ca urmare a rupturii alianţei PSD-PD. Ei susţin că acest gest a fost făcut cu intenţia fraudării votului.

Instituţia prezidenţială reprezentată de Traian Băsescu (fost preşedinte al PD) a revocat la propunerea premierului Emil Boc (care deţinea şi funcţia de preşedinte PD) pe domnul Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor iar guvernul condus de Emil Boc a înlocuit în aceiaşi zi 20 de prefecţi cu persoane propuse de Vasile Blaga lider important al PD”, se arată în raport.

El prezintă succesiunea faptelor prin care Dan Nica a fost revocat, după ce ar fi acuzat PD că pregăteşte autocare pentru turism electoral, iar Traian Băsescu a semnat imediat decretul, înlocuindu-l pe Nica cu Vasile Blaga. Raportul menţionează şi înlocuirea ulterioară a tuturor miniştrilor PSD cu miniştri PD.

″În aceeaşi dată 01.10.2009, premierul Emil Boc convoacă şedinţa de guvern care are loc începând cu ora 19.00 (imediat după apusul soarelui, “noaptea ca hoţii” !)”, acuză Comisia.

Raportul arată că instituţiile statului au acţionat în favoarea fraudării alegerilor.

“Comisia a constatat acţiuni concrete ale instituţiei prezidenţiale reprezentate de Traian Băsescu şi ale guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudării alegerilor în avantajul candidatului Traian Băsescu. Aceste acţiuni ale celor două instituţii au fost perfect sincronizate dovedind astfel că făceau parte dintr-un plan amplu şi bine pus la punct, acţiunile fiind premeditate. În realizarea planului privind fraudarea alegerilor prezidenţiale, reprezentanţii celor două instituţii au acţionat în forţă, cu rea credinţă, în total dispreţ faţă de lege”, se arată în raport.

Concluzia membrilor Comisiei este că “amploarea acţiunilor a fost de natură de a schimba rezultatul alegerilor”.

Liderii PD sunt acuzaţi astfel de constituirea de grup infracţional organizat, fiind implicat inclusiv Traian Băsescu, fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu.

Faţă de aceste considerente, comisia urmează să trimită raportul parţial instituţiilor competente pentru ca acestea să acţioneze potrivit competenţelor legale astfel: Numai Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate decide dacă începe sau nu urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu. Deoarece faptele susmenţionate sunt săvârşite de foştii membri ai Guvernului în exerciţiul funcţiei lor, sunt aplicabile prevederile tezei întâi a alin.(2) al art.109 din Constituţie şi al DCCR 270 /2008, astfel că rămâne la latitudinea Preşedintelui României dacă cere urmărirea penală a foştilor membri ai guvernului care nu au în prezent calitatea de parlamentar: Emil Boc, Vasile Blaga,Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Adriean Videanu şi Sorina Luminiţa Plăcintă”, se arată în raport.

  Falca ,seful campaniei PNL i-a reactivat pe ”Regină” şi pe ”Şmecheraşul cu elicopter”. Sponsorul cu care a şpriţuit Falcă (VIDEO)

Rămâne la latitudinea Camerei Deputaţilor dacă cere urmărirea penală a domnului Cătălin Marian Predoiu, fost membru al guvernului care în prezent are calitatea de deputat”, potrivit concluziilor.

Comisia acuză şi implicarea SRI şi DNA în “favorizarea fraudării alegerilor”.

“Aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei publice de implicare a SRI şi DNA în favorizarea fraudării alegerilor, ca urmare a prezenţei conducătorilor acestor instituţii în locuinţa domnului Gabriel Oprea în seara alegerilor, nu s-a putut realiza deoarece activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a fost blocată, prin: refuzul persoanelor audiate care nu au răspuns la toate întrebările comisiei motivând că “există o anchetă în desfăşurare”, refuzul persoanelor care au transmis în scris că nu pot da curs solicitărilor comisiei motivând că “există o anchetă în desfăşurare”, se arată în raport.

El menţionează şi refuzul Laurei Codruţa Kovesi şi a lui Augustin Lazăr de a oferi răspunsuri cu privire la noaptea alegerilor.

Comisia de anchetă nu a putut clarifica toate aspectele, activitatea fiind blocată de către persoanele susmenţionate. Comisia de anchetă va adopta raportul parţial pe care îl va prezenta Birourilor Permanente Reunite pentru a fi supus spre dezbatere plenului reunit al celor două camere pentru ca acesta să adopte ohotărâre care va reflecta conţinutul raportului parţial. Comisia de anchetă va pune Raportul parţial precum şi documentele care au stat la baza întocmirii acestuia, la dispoziţia Instituţiei Prezidenţiale, Guvernului României, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, pentru ca aceste instituţii să poată adopta măsurile necesare, potrivit competenţelor ce le revin⁠⁠⁠”, se mai arată în raport.

Potrivit raportului întocmit de comisie, au fost, în cursul audierilor şi cercetărilor, identificate şi o serie de “deficienţe” în procesul electoral, precum: înscrierea alegătorilor care şi-au exercitat dreptul de vot şi pentru alegerea Preşedintelui Romaniei şi pentru Referendumul naţional pe un singur tabel electoral, nerespectarea procedurii de inmanare a buletinelor de vot pentru alegerea Preşedintelui Romaniei şi pentru Referendumul naţional de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, dispariţia unor buletine de vot, amplasarea unor cabine de vot in afara localului secţiei de votare, tolerarea comercializării de băuturi alcoolice in aria de protecţie a secţiei de votare, nesoluţionarea unor cereri privind utilizarea urnei mobile; încercarea de influenţare a procesului de votare de către primari, viceprimari, reprezentanţi ai partidelor, observatori şi persoane acreditate pentru realizarea de sondaje de opinie, intrarea în cabine a mai multor persoane, utilizarea unor dosare incomplete cu materialele utilizate în secţiile de votare şi “altercaţii” şi “injurii” între oficialii electorali.

Membrii Comisiei afirmă că au identificat şi suspiciuni de vot multiplu, suspiciuni de turism electoral, tentative de fotografiere cu telefonul mobil a buletinului de vot in interiorul cabinei de votare şi staţionarea în secţiile de votare a unor persoane care nu aveau acest drept.

Raportul acuză că există sesizări cu privire la apartenenţa politică a unora dintre observatorii organizaţiilor non-guvernamentale şi a reprezentanţilor interni ai mass-media, precum şi a numărului mare de persoane pentru care se solicită acreditări de către unele organizaţii non-guvernamentale şi organizaţii mass-media, dar şi că reprezentanţii partidelor politice au transmis către presă, in ziua votării, “informaţii eronate din secţiile de votare, fără a fi confirmate de preşedintele BEJ sau de purtătorul de cuvant al BEJ”.

Potrivit datelor comunicate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe perioada celor două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale au fost semnalate şi inregistrate un număr de 4516 incidente (pe perioada primului tur de scrutin au fost semnalate 2658 de incidente electorale din care 52,1% in mediul rural iar 47,9% in mediul urban. În timpul campaniei electorale şi în ziua premergătoare celui de-al doilea tur de scrutin au fost semnalate un număr de 905 incidente, din care 50% in mediul rural şi 50% in mediul urban. La acestea s-au adăugat 953 de incidente semnalate în data de 6 decembrie 2009)”, se arată în raport noteaza stirileprotv.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: alegeri, basescu, comisie de ancheta, emil boc, importante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici