Cod portocaliu cu zăpadă de aceeaşi culoare, din cauza prafului din Sahara

snow 2930090 1280

Acest nou episod de iarnă rea va aduce un strat de zăpadă de cel puţin 30 de centimetri, care va fi spulberat un vânt aprig ce poate forma troiene uriaşe, mai ales în 15 judeţe şi în Capitală.

Avertismentele de vreme rea au fost deja date. Nimeni nu vrea să se joace cu un viscol, când vântul va bate chiar și cu 50 de kilometri la oră. Autoritățile s-au pregătit, iar cei de la ISU au făcut chiar pregătiri suplimentare: în punctele cardinale au fost alcătuite echipe de intervenție ultrarapidă, cu tot ce le trebuie, ca să poată să ajungă pe drumurile unde ar putea să existe probleme noteaza stirileprotv.ro

Nu mai puțin de 500 de pompieri și echipaje SMURD sunt pregătite. Dacă situația o va impune, ar putea fi mobilizate de către ISU chiar și echipele operative, adică oameni aduși de acasă să intervină.

La ora 15 şi 50 de minute, o perdea densă de ceaţă amestecată cu ninsoare a început să cadă peste Bucureşti. Este momentul în care norul de furtună, vizibil pe hărţile radar, a fost văzut şi de locuitorii din sudul ţării.

Gabriela Băncilă, șefă prognoză ANM:Cea mai periculoasă este culoarea asta mai închisă, aici va ninge cel mai mult.”

Pe pământ, culoarea închisă se traduce într-un cod portocaliu ce intră în vigoare de la ora 23.00 în 15 judeţe şi se încheie abia după 16 ore.

  Înalt oficial FBI: ”Românii sunt slinoși și grețoși”. Afirmații scandaloase făcute de numărul doi în FBI

La staţia meteo din Băneasa, unde se fac măsurătorile şi pentru Capitală, stratul de zăpadă măsoară acum 11 centimetri, dar va ajunge la 35 odată cu acest episod nou de iarnă. Dar nu se va depune uniform, din cauza vântului foarte puternic. Aşa că într-un loc putem avea zăpadă de un metru şi în altul de un centimetru.

Iar meteorologii nu exclud ca ninsoarea să fie colorată în portocaliu. Este posibil, pentru că ciclonul mediteranean care se îndreaptă către noi a ridicat şi prins în vârtejul lui şi praf din Sahara. Particulele de praf roşiatic vor cădea pe pământ odată cu fulgii de nea, la fel cum se întâmplă, de exemplu, toamna, cu ploaia care colorează maşinile în culoarea ruginie. E drept, însă, că avem mai puţine şanse decât bulgarii, de exemplu, să asistăm la un astfel de spectacol.

61948527

Gabriela Băncilă:Se îndreaptă pe zona asta: Grecia, Bulgăria. La noi va cădea pe pământ, dar va fi foarte puţin şi nu va fi vizibil cu ochiul liber.”

În 2015, praful saharian ar fi ajuns tocmai în Rusia, dacă ar fi să ne luăm după videoclipurile postate pe Internet de oameni şocaţi să vadă ca zăpada are o tentă portocalie.

Categorie: mandri.ro
Tags: iarna, isu, praf roşiatic, smurd, zapada portocalie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici