Claudia Boghicevici: „Noile reglementări pentru adopție vor ajuta mai mulți copii să aibă o familie”

Claudia Boghicevici

Deputatul PNL Claudia Boghicevici salută adoptarea de către Parlamentul României a proiectului de modificare a Legii adopției, inițiat de Guvern și completat cu amendamentele PNL.

”Mă bucur că am ajuns la un consens în Comisia pentru Muncă a Camerei Deputaților, iar plenul a adoptat raportul nostru pentru că amendamentele acceptate reușesc să îmbunătățească proiectul Guvernului, asigurând un sistem sigur, dar stimulativ în același timp pentru familiile care vor să adopte. Prin amendamentul pe care l-am propus pentru obligativitatea colaborării între organismele private care sunt implicate în procedurile de adopție și direcțiile de protecție a copilului vom preveni eventuale situații de abuzuri și vom putea menține o evidență clară a etapelor adopției. Iar prin asigurarea unui concediu de acomodare și a unei indemnizații lunare oferim familiilor care adoptă cadrul pentru a-i oferi noului membru al familiei un mediu stabil și primitor. Principalele modificări aduse de noua legislație includ: reducerea unor termene de realizare a procedurilor din cadrul procesului de adopţie, asigurarea celerității în dobândirea statutului de copil adoptabil, revizuirea procedurilor de potrivire a copilului cu familia adoptatoare prin faptul că inițierea potrivirii teroretice se va putea realiza și la nivel local, flexibilizarea procedurii de evaluare a adoptatorilor  cum ar fi prelungirea valabilității atestatului de familie sau persoana aptă să adopte de la 1 an la 2 ani, sancționarea părinților indiferenți care și-au abandonat copiii și nu colaborează nici în vederea adoptării lor. De asemenea se introduc dispoziții care să grăbească dobândirea statutului de copil adoptabil prin eliminarea termenului de 2 ani de valabilitate a atestatului de copil adoptabil care rămâne valabil până la adoptarea copilului sau până la împlinirea vârstei de 14 ani de către copil și prin faptul că instanţa de judecată poate considera refuz abuziv de a consimţi la adopţie dacă părinţii nu se prezintă pentru exprimarea consimţământului la două termene consecutive fixate. Demararea procedurii de adopție pentru copiii aflați în plasament la rude se va face înainte de trecerea termenului de 1 an de la stabilirea măsurii de plasament. În ceea ce privește adopția internațională, singura permisă fiind cea în care cel puțin un părinte e român, s-a aprobat reducerea termenului în care un copil poate deveni eligibil pentru adopția internațională de la 2 ani la 1 an, propunere venită tot de la parlamentarii PNL.

  Ani grei de închisoare și sume importante de bani în procesul angajatului înjunghiat pe ștrand: 7 ani și 4 luni de închisoare plus 25.000 de EURO

Adopția rămâne din păcate în România un fenomen rar, cu o imagine publică afectată încă de acele acuze rușinoase din anii 90-2000. În 2015, până la 30 septembrie, doar 573 de copii au fost adoptați, deși aproape 4000 erau adoptabili și 1700 de familii erau apte să adopte. Între timp România are în sistemul de protecţie specială aproximativ 60.000 de copii. Adopția este în opinia mea soluția ideală prin care putem să le oferim o nouă viață unor copii, putem să îi formăm ca oameni în societate. Iar familiile care adoptă copii sunt la rândul lor mai împlinite și își îndeplinesc rolul lor în societate de a duce mai departe setul de valori și credințe. Adopția, copilul adoptat, familiile care adoptă nu trebuie să mai fie privite ca un stigmat, ci ca o dovadă de moralitate și responsabilitate socială”, a declarat Claudia Boghicevici.

Categorie: arad
Tags: boghicevici, copii, PNL, reglementari adoptie, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici