Centru de refugiaţi, incendiat în Germania

aaa 17

O clădire în care urmau să fie cazaţi azilanţi a fost incendiată în landul german Saxonia, iar poliţia a anunţat că o mulţime, care aclama sinistrul, a împiedicat pompierii să intervină, relatează postul Deutsche Welle în pagina electronică.

Clădirea care urma să găzduiască refugiaţi, la Bautzen, a fost incendiată sâmbătă seara târziu, au anunţat oficiali locali.

Imobilul cunoscut sub numele de “Husarenhof”, un fost hotel, era modificat în vederea cazării unor azilanţi.

Nicio persoană nu a fost rănită.

Poliţia locală a anunţat că investiga în continuare pentru a stabili cauzele incendiului. Secţia penală şi un grup de experţi în infracţiuni comise de extrema dreaptă au fost însărcinate cu ancheta, a precizat poliţia.

Autorităţile au anunţat că locuitori din Bautzen aclamau în timp ce clădirea era mistuită de flăcări.

“Unele persoane au făcut declaraţii jignitoare şi nu şi-au ascuns bucuria”, a precizat poliţia într-un comunicat.

Unele dintre persoanele care aclamau sinistrul se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, au adăugat forţele de ordine.

De asemenea, mai multe dintre persoanele prezente la faţa locului au împiedicat pompierii să intervină.

Trei persoane au fost expulzate din zonă, iar alte două au fost reţinute de către poliţişti, potrivit unor oficiali.

Infracţiuni motivate de ură în creştere

Incidentul de la Bautzen a avut loc după ce o mulţime care striga sloganuri antimigraţie a blocat un autobuz plin cu refugiaţi la Clausnitz, tot în Saxonia.

Premierul landului Stanislaw Tillich a condamnat incidentele din cele două oraşe ca “dezgustătoare şi pline de ură”.

Aproximativ un milion de solicitanţi de azil, care fug din calea unor conflicte şi sărăciei din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, au sosit anul trecut în Germania.

  Centrul nu mai ţine

Reacţia publicului a fost în mare măsură pozitivă, însă o presupusă implicare a unor migranţi în cazuri de agresiuni sexuale şi o teamă de alterarea culturii germane au intensificat resentimentele în unele zone ale ţării.

Peste 1.000 de imobile destinate refugiaţilor au fost incendiate, în 2015, în întreaga Germanie.

sursa:www.gandul.info;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici