Cele șase milioane de lei din excedentul bugetar au plecat spre CET

050220160502201612669203 10154001718912340 873896554 o Custom

A fost un vot rapid, însă nu unanim azi, în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal.

Falimentarul CET a mai primit o gură de oxigen, aleșii locali aprobând ca șase milioane de lei provenind din excedentul bugetar al anului trecut să fie alocate pentru acoperirea pierderilor furnizorului local de energie termică. Cu 12 voturi favorabile și opt abțineri, cele două proiecte dă hotărâre de pe ordinea de zi au fost aprobate.

Au fost și contre care au precedat votul de ieri. În lipsa edilului-șef, protagoniștii disputelor verbale din plenul CLM au fost, pe de o parte, Marin Lupaș și Ionel  Ciupe, contrați de cealaltă parte de Sergiu Bâlcea, președintele de ședință. Subiectul schimbului de replici dintre cei trei aa fost unul arzător: Filarmonica de Stat. Marin Lupaș a fost cel care și-a manifestat nemulțumirea pricinuită de lipsa pe ordinea de zi a ședinței a unui proiect de hotărâre  legat de soarta Filarmonicii. Același consilier și-a exprimat nedumerirea și în privința sumei alocate CET. În completare, Marin Lupaș a ținut să întrebe de ce, pentru evitarea blocării conturilor CET, nu au fost alocați mai mulți bani și care este proveniența sumei alocate din excedentul bugetar.

Categorie: arad
Tags: CET CLM vot Arad sedinta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici