Ce și-ar dori copiii din Piața Universității să se schimbe în România

9 04021700

noiembrie 7, 2015

Mulți români și-au spus oful în ultimele zile, în stradă sau pe rețelele de socializare. Dar ieri, în a patra zi de proteste în Piața Universității, la care au fost peste cinci mii de persoane, m-am gândit să-i las puțin în pace pe oamenii mari și să vorbesc și cu cei care nu și-au făcut vocile auzite până acum: copiii. Foarte mulți dintre ei au fost prezenți în fiecare zi de manifestații, unde au înghețat și-au scandat alături de părinții lor. Am aflat chiar că unii dintre micuți au avut ei inițiativa să meargă-n piață, așa că i-au tras de mânecă pe mami și tati, ca să-i aducă acolo, în mijlocul mulțimii revoltate. I-am întrebat pe cei mici de ce au venit în Piață și ce ar vrea ei să se schimbe în România, dacă i-ar lua cineva în seamă. Deși timizi, majoritatea știau exact ce-și doresc, atât pentru ei, cât și pentru părinții lor.

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890167 size 1000

Fotografii de Mircea Topoleanu

„Eu aș vrea să se facă spitale. Am fost odată într-un spital și erau gândaci pe pereți, era foarte urât. Am ieșit în stradă pentru un viitor mai bun.” (Eutalia, 9 ani)

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890193 size 1000

„Am venit ca să-l văd pe președintele Iohannis. Mie mi-ar plăcea să vină zilnic Iohannis în Piața Universității.” (Sofia, 5 ani)

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890210 size 1000

„Le-am spus părinților să venim aici, pentru tinerii de la Colectiv. Am scris mesajul ăsta pentru politicieni: nu puteți fura și generația noastră!” (Sara Roberta, 7 ani)

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890228 size 1000

„Am venit pentru victimele de la Colectiv. Dacă m-ar întreba pe mine, eu aș vrea să se schimbe programul de la școală, să fie mai puține ore. Învăț de la două la șapte și-aș vrea să fie mai scurt programul meu.” (Orlando, 12 ani)

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890245 size 1000

„Am ieșit în stradă, pentru că unii s-au transformat în oameni răi. Eu i-am zis lui tati să venim aici, pentru că-mi doresc să am o viață mai bună decât a lui. Dupa ce plec din piață, vreau să merg la Colectiv și să aprind o lumânare pentru cei care-au murit în incendiu.” (Costi, 8 ani)

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890261 size 1000

„Eu vreau să-l văd pe Iohannis. Mai vreau să se facă dreptate și să fie pedepsiți toți cei vinovați de moartea copiilor din Colectiv.” (Iustin, 5 ani)

  Judoka de la CSM Arad, locul III la Campionatele Naţionale de Judo U-23

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890875 size 1000

„E prima oară când vin la un protest. Suntem aici ca să ne cerem drepturile. Tata mi-a zis că oamenii mari sunt supărați acum și de asta strigă aici. Așa cum strig eu când vreau o jucărie și nu o primesc, așa-s de supărați.” (David, 5 ani)

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890379 size 1000

„Mie nu-mi place deloc la protest. Am venit cu părinții, de la Galați, dar nu prea înțeleg ce se întâmplă. Sunt adunați mulți oameni și-s gălăgioși. Dacă aș putea să cer ceva pentru copii, n-aș cere nimic. Da, vreau să-mi faci poză.” (Dana, 7 ani)

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890398 size 1000

„E bine să fie protest, c-au murit tinerii la Colectiv. Eu aș vrea să mai trăiască oamenii ăia… Dacă m-ar întreba pe mine ce-mi doresc, aș vrea ca toate mașinuțele cu telecomandă să fie gratis și să poate să se joace cu ele toți copiii.” (Matei, 7 ani) „Și mie-mi place la protest. Mi-ar plăcea să se dea o lege și să fie toate jucăriile gratuite.” (Carina, 9 ani)

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890413 size 1000

„Eu am ieșit în fiecare zi, ca să se facă dreptate pentru cei de la Colectiv. Aș vrea să se facă schimbări în educație. Să se schimbe programa și să se facă manuale noi, ca să nu mai învățăm după alea vechi.” (Carolina, 10 ani)

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890434 size 1000

„Am ieșit la revoluție. Au murit oameni și noi nu mai suportăm. Pentru copii, am vrea să se modifice educația, să fie și la noi sistemul american. Am vrea pauzele mai lungi, nu de cinci minute, cum le avem acum, ca să avem timp să ne mâncăm sandwich-ul și să ne ducem și la baie. Și să rămânem la școală după ore, să ne facem temele acolo și să ne lăsăm ghiozdanele în dulap, ca să nu ne mai cărăm cu ele până acasă.” (Mara și Amelia, 12 ani)

ce si ar dori copiii din piata universitatii sa se schimbe in romania 899 body image 1446890451 size 1000

„Am venit să strig și eu «Jos corupția». Azi sunt pentru prima oară în Piața Universității și-mi plac foarte mult steagurile. Aș vrea familii pentru toți copiii din lume. Și bomboane, și jucării…” (Thomas, 8 ani)

sursa vice.com foto b365.ro

Categorie: mandri.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici