Ce funcție îi pregătește UTA fostului căpitan?

botis6

„Bătrâna Doamnă” și-a pierdut căpitanul din teren. În vestiar, Sorin Botiș, care a anunțat că agață ghetele în cui, ar putea juca în continuare un rol foarte important. Grupul unit format la gruparea „alb-roșie” în ultimii ani are mare încredere în el, iar puternicul fundaș ar dori, bineînțeles, să rămână în mijlocul lui.

Însă, cum nu e omul jumătăților de măsură, așa cum oricărui lider îi stă bine, Botiș a pus niște condiții pentru rămânerea în cadrul clubului. Atâta timp cât ar urma să fie un fel de liant între conducerea administrativă și vestiar, „Sore” ar dori să existe mai mută transparență. Nu de puține ori, când fotbaliștii mai întrebau despre restanțele financiare, nu exista persoana care să le ofere lămuriri concrete. Inclusiv nemulțumirile de ieri, dinaintea primului antrenament al sezonului, au plecat de la acest lucru și chiar Sorin Botiș a fost cel care i-a convins pe utiști să iasă pe teren.

Fostul căpitan i-a spus deja lui Alexandru Meszar cum vede el viitoarea colaborare, urmând ca peste o lună de zile, când revine din concediu, să primească un răspuns. În principiu, dacă Codru Grădinariu rămâne director general, iar Claudiu Drăgan, director de competiții, Sorin Botiș ar putea fi un fel de director sportiv. Cert este că funcția ar  trebui să fie una activă, în așa fel încât utiștii să nu fie privați de prezența fostului lor coleg în deplasările stagionale. În plus, când își va intra în atribuții, Botiș ar dori să-i regăsească pe băieți mulțumiți, dornici să dea totul pentru echipa fanion a Aradului.

Categorie: arad
Tags: botiș uta arad liga 2-a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici