Caz de o cruzime ieșită din comun în Felnac- un cal cu piciorul rupt e târât după căruță prin sat !

cal

 

Cruzimea față de animale a atins cote alarmante la Felnac. De mai bine de o săptămână,  un sătean de etnie rromă își supune calul la chinuri inimaginabile, târându-l prin sat deși animalul are un picior rupt și suferă de malnutriție.  Cazul din Felnac a fost sesizat Poliției de Ana Ionescu, președinta Asociației de Protecție a Animalelor ,, Iubiți Animalele și Natura’’. Nemaiputând să reziste în fața cruzimilor la care calul este supus de proprietarul său, Ana Ionescu aluat atitudine, sesizând cazul la numărul unic de urgență 112. I s-a răspuns în doi peri, fiind informată că nu poate beneficia de sprijin din partea Poliției, având în vedere că este vorba despre un animal, nu despre un om. Totuși, apărătoarea drepturilor animalelor și-a continuat demersul. ,, Azi dimineață, polițiștii din comună l-au abordat pe proprietar, care le-a spus că animalul are un cui în talpă și de aceea nu poate merge. Le mulțumesc din suflet polițiștilor pentru intervenție. Luni dimineață, reprezentanții DSV vor veni să ia animalul, iar proprietarul riscă o amendă de 4.000 de lei’’ , relatează Ana Ionescu. Singura problemă în cazul calului maltratat este că în municipiu nu există un adăpost specializat în care acesta să poată fi tratat corespunzător pentru a fi recuperat. Președintele Asociației de Protecție a Animalelor ,, Iubiți Animalele și Natura’’ face pe această cale un apel la toți cei care ar putea contribui la salvarea animalului. Cei care s-au implicat, în trecut, în salvarea unor animale maltratate din municipiu și județ sunt reprezentanții fundației Vier Pfotten, în al căror sprijin se speră și în cazul calului maltratat la Felnac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici