Capcanele morţii în care intră zilnic sute de mii de români

gr1

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din România au în evidenţă peste 17.000 de clădiri care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, din care mai bine de un sfert aparţin de şcoli şi spitale. Totuşi, doar una din trei solicitări de autorizare se finalizează cu acceptul pompierilor, iar, la nivelul Bucureştiului, inspectorii responsabili cu autorizarea ar fi trebuit să rezolve în fiecare zi cel puţin un dosar pentru a da curs tuturor cererilor din 2017.

Statisticile reci privind securitatea la incendiu a clădirilor publice evidenţiază o situaţie de blocaj grav la nivel instituţional care creează anual mii de victime şi pagube materiale imense. Semnalul de alarmă reprezentat de episodul tragic din clubul Colectiv pare să se fi estompat odată cu trecerea timpului. Cel mai bun exemplu stă în numărul de controale de prevenire realizat anual de cei 470 de inspectori dedicaţi acestei activităţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Pe parcursul anului 2016, după incendiul din Colectiv, activitatea de control a pompierilor a crescut cu 12,7%, iar cuantumul amenzilor aplicate a atins unul dintre cele mai înalte niveluri din ultimul deceniu. Totuşi, anul trecut, numărul controalelor a scăzut drastic, cu 40%, marcând cel mai prost rezultat din ultimii zece ani. Banii încasaţi din amenzi au fost de circa 22,2 mil. lei în 2017, aproape la jumătate faţă de veniturile din amenzi ale anului anterior şi cel mai slab an din 2012 încoace.

Carenţele instituţiei se văd şi mai clar în volumul de avize şi autorizaţii de securitate la incendiu eliberate anual. Dacă în 2016, sub efectul Colectiv, inspectorii au eliberat aproape 4.200 de autorizaţii – cel mai mare număr din ultimul deceniu, un an mai târziu, volumul a scăzut cu aproape 20%.

  Pompierii arădeni sunt în stare de alertă din cauza posibilelor inundaţii

Anul trecut, IGSU a înregistrat peste 21.000 de cereri pentru emiterea de avize de securitate la incendiu şi aproape 12.000 pentru obţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu, potrivit datelor comunicate de inspectorat la solicitarea revistei Capital.  Doar una din trei cereri de autorizare a primit acceptul pompierilor. O privire la nivelul Inspectoratului Bucureşti-Ilfov, unul dintre cele mai solicitate din ţară, arată o situaţie similară. Aici, doar două din cinci solicitări de autorizare primesc actul.

Aproape 80 de dosare de avizare şi autorizare a rezvoltat anul trecut fiecare dintre cei 123 de inspectori responsabil de aceste documente. Dacă ar fi răspuns tuturor cererilor de avizare şi autorizare, volumul de muncă ar fi trebuit crescut la 170 de dosare pentru fiecare inspector pe an. La nivelul Bucureştiului, cei 18 inspectori responsabili cu avizarea şi autorizarea ar fi trebuit să rezolve în fiecare zi lucrătoare cel puţin un dosar pentru a da curs tuturor cererilor înregistrate în 2017. O acţiune imposibilă scrie capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici