Câteodată, un diagnostic sparge liniștea din apropierea ta. “Ne pare rău, ai cancer.” Îți amintești că pe un perete din sufragerie era un colaj de imagini cu toată familia: soț, copii, nepoți. Amintiri cu oameni dragi, vise uitate în săli de facultăți, răsărituri văzute la mare, îmbrățișări date în aeroporturi – toate se leagă ca într-un puzzle.
Uneori, un diagnostic poate mișca lumea unui om. Nu poate boala cât poate omul, ți se zice. Urmează o puzderie de teorii, tratamente minune, oameni – dacă ai noroc -, dureri, spitale. Într-un cuvânt, supraviețuire și introducerea, picătură cu picătură, a unei substanțe în scop terapeutic. Te gândești că ai trăit fără să deranjezi pe nimeni. Așa că de ce a îndrăznit cancerul să te deranjeze pe tine?
Corpul ți se schimbă, oamenii se feresc de tine, întorc capul. Nu vor să fie în apropierea bolii, lor oricum nu li se poate întâmpla. Durerile se adună ca degetele de la o mână. Mergi ținându-te de pereți, ceasul din perete îți contabilizează timpul. Apa are gust de motorină, iar mâncarea… O jumătate de măslină neagră pe zi, o mesteci și apoi o arunci.
Aceasta este povestea bunicii. Cancerul de la plămâni s-a transformat în cancer la ficat, la splină, la pancreas, la stomac, la colon. În opt săptămâni, trupul avea să i se liniștească. Iertați-mi moartea.
Dăm like-uri mecanic la anunțuri umanitare pe Facebook, le distribuim în mediul online și, uneori, oferim și bani, crezând că ne-am făcut datoria de oameni buni.
Cancerul nu este contagios, însă bunătatea poate fi. Și e mare foame de bunătate, mai ales într-o lume în care oamenii nu se mai recunosc drept rude de sânge.
Să ne înțelegem: gândurile nu ajută cu nimic, acțiunile da. Bateți la ușa celui care suferă de cancer. Veniți cu flori roșii, cu măsline. Veniți cu mâinile-n buzunare, dar veniți, fără să-i priviți altfel însă. Li se formează un zâmbet pe față. Fiți atenți la tăcerea lui și deschideți ferestrele, să intre soarele.
Veniți, căci, desigur, nouă nu ni se poate întâmpla…
sursa dcnews.ro