Călin Gabriel Costea: “Vrem eliminarea fondului școlii, un orar al temelor și răsplătirea performanțelor din educație”

Costea MCSA landscape
Partidul Mândri că Suntem Arădeni are mai multe proiecte pe care dorește să le pună în practică pentru ca viața arădenilor să crească din punct de vedere calitativ.
Unul dintre aceste proiecte importante face referire la educație, la modul în care administrația locală Arad ar trebui să se implice în educația copiilor.
Proiectul Partidului Mândri că Suntem Arădeni prevede eliminarea totală a fondului clasei și a fondului școlii, introducerea unui orar al temelor, posibilitatea ca terenurile de sport din curțile școlilor să poată fi folosite și după ore, dar și premierea elevilor și profesorilor care au rezultate în cursul unui an școlar. La toate acesta se adaugă o dotare corespunzătoare a școlilor din Arad.
Călin Gabriel Costea, președintele Partidului Mândri că suntem Arădeni spune că drepturile la educație sunt drepturi ale omului de vreme ce educația contribuie la reducerea sărăciei, ajutând cu precădere îmbunătățirea vieților persoanelor sărace.
“Înainte de toate, trebuie precizat faptul că banii folosiți pentru educarea unui copil vin atât de la Ministerul Educației, cât și de la bugetul local. Tocmai de aceea susținem că adminsitrația locală trebuie să se implice mai mult și mai serios în oferirea unor condiții propice. Acest proiect al Partidului Mândri că Suntem Arădeni își propune să ajute preșcolarii, școlarii, liceenii și cadrele didactice să își desfășoare activitățile într-un mediu cu șanse egale pentru toți, cu recompensarea celor cu rezultate deosebite, atât elevi cât și profesori, și reformarea condițiilor de învățământ. Pentru acest lucru, noi propunem decontarea totală a abonamentelor de transport în comun cu dovada achiziționării acestora și introducerea mijloacelor de deplasare pe rute noi în timpul zilelor de școală”, spune Călin Gabriel Costea, președintele Partidului Mândri că Suntem Arădeni.
De asemenea dotarea unităților de învățământ cu mobilier comod, rechizite de bază pentru fiecare elev necesare fiecărei materii, cărți și caiete speciale, laboratoare pe materii cum ar fi laborator de fizică cu ecran sau videoproiector, aparate măsurătoare, echipament, laborator de chimie cu aparaturi pentru experimente, halate, etc – se înscriu în proiectul Partidului Mândri că Suntem Arădeni.
Eliminarea costurilor pe care le au părinții
Unul din cele mai importante obiective, scopul pentru care este necesară reformarea școlară este tocmai reducerea implicării părinților în susținerea bănească a elevilor care trebuie să beneficieze de învățare în mod gratuit.
“Fondul școlii și fondul clasei sunt, în general, sume care nu se reinvestesc în educație, ele nu sunt declarate la fisc, fiind ilegale. Este foarte important ca părinții să nu mai bage mâna în buzunar pentru a contribui la educația copiilor. Acest lucru trebuie asigurat de stat”, completează Călin Gabriel Costea.
Un alt punct important al acestui proiect este implementarea unui orar al temelor, astfel încât odată ajunși acasă, copiii să aibă timp liber. “Așa cum profesorii unei materii stabilesc orarul la început de fiecare an școlar, tot așa pot face un grafic pentru teme la fiecare clasă. Acesta va acoperi toate materiile însă va fi făcut astfel încât unui elev să nu-i ia mai mult de una-două ore pentru realizarea temelor. Fiecare dascăl va ști ziua în care trebuie să dea teme. Este nevoie doar de voință din partea conducerii școlilor dar și de renunțarea la orgoliile profesorilor”, mai spune președintele Partidului Mândri că Suntem Arădeni.
 
Călin Gabriel Costea susține că sălile și terenurile de sport din incinta școlilor ar trebui să poată fi utilizate de elevi și după orele de curs în mod gratuit.
Acest proiect al Partidului Mândri că Suntem Arădeni va fi susținut de consilierii pe care partidul îi va avea în Consiliul Local Municipal după alegerile locale.
Categorie: arad
Tags: costea, educatie, fond scoala, mandri ca suntem aradeni, stiir arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici