Bucureștiul și PIB-ul umflat artificial: realitate economică sau ficțiune centralistă?
De câțiva ani încoace, în diverse clasamente și statistici europene, Bucureștiul pare a fi o capitală de succes. Este menționat adesea ca fiind mai bogat decât întreaga Serbie sau Bulgaria și că ar fi depășit capitale precum Praga și Budapesta în termeni de PIB pe cap de locuitor. Însă în spatele acestor cifre, se ascunde o realitate economică denaturată și, poate, chiar o nedreptate sistemică față de restul țării.
Cum ajunge Bucureștiul atât de „bogat”?
Capitala României nu produce de una singură toată această bogăție. O mare parte din PIB-ul atribuit Bucureștiului provine, de fapt, din activitatea economică desfășurată în județe. Marile companii din retail, bănci, telecomunicații, energie și altele, deși activează în toată țara, își au sediile fiscale în București. Astfel, toate impozitele, taxele și profiturile sunt înregistrate în capitală.
De exemplu, o companie producătoare de tramvaie din Arad sau un lanț de magazine din Cluj vinde și generează profit acolo, dar din punct de vedere fiscal, acest profit este raportat în București. La fel se întâmplă cu TVA-ul colectat. Banii pleacă din teritoriu, dar se contabilizează în capitală. Așadar, PIB-ul Bucureștiului este umflat cu aportul financiar al întregii țări.
De ce nu se întâmplă asta și în alte state?
În alte țări, precum Cehia sau Ungaria, există măsuri mai echilibrate. Firmele mari sunt încurajate sau obligate să-și declare profitul și taxele acolo unde desfășoară efectiv activitatea. Astfel, capitala nu captează artificial bogăția întregii țări. În plus, descentralizarea administrativă și economică este mult mai avansată.
În România, centralismul fiscal funcționează de zeci de ani și a generat o capitală supradimensionată, în timp ce multe județe sunt lăsate în urmă.
Cine pierde și cine câștigă?
Câștigă Bucureștiul – care beneficiază de bugete mai mari, investiții în infrastructură, salarii mai ridicate în administrație și un nivel de trai mai bun. Pierd județele – care, deși contribuie serios la PIB, nu văd banii înapoi sub formă de investiții, spitale moderne sau autostrăzi.
Iar ceea ce e mai grav este că populația din afara Bucureștiului acceptă această stare de fapt. Suntem de vină că permitem acest dezechilibru. Am normalizat ideea că „totul se decide la București” și am uitat că adevărata dezvoltare vine din echilibru, nu din centralizare excesivă.
Concluzie
Este timpul să ne uităm dincolo de statistici. PIB-ul Bucureștiului este o iluzie parțială, întreținută de o politică fiscală centralistă care trage resursele din teritoriu și le varsă într-un singur punct. Dacă vrem o Românie echilibrată și funcțională, atunci trebuie să vorbim serios despre descentralizare fiscală, despre redistribuire echitabilă și despre respectul pentru contribuția reală a fiecărui județ.