Biciclist accidentat în zona Pieței Obor

accident padurii

Un biciclist a fost lovit, luni dimineţa, în zona Pieței Obor din municipiul Arad, de un autoturism Opel. Circulația în zonă a fost blocată minute bune.

Din primele informaţii se pare că biciclistul a încercat să traverseze peste marcajul continuu, iar șoferul autoturismului nu a mai putut evita contactul. Biciclistul a fost proiectat pe partea carosabilă. Acesta nu a fost accident grav.

UPDATE:  Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică și Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au fost primii care au ajuns, în această dimineață, la locul producerii accidentului. Conform atribuțiilor, aceștia au contribuit la dirijarea traficului din zonă si la luarea primelor măsuri pentru conservarea urmelor accidentului.

„Accidentul petrecut luni 17.10.2016, ora 8.50, în intersecția străzii Pădurii cu strada Dorobanților s-a soldat cu accidentarea gravă a unui biciclist. După ce a fost acroșat și proiectat pe partea carosabilă în urma unei manevre a unui șofer aflat la volanul unui automobil marca Opel, biciclistul a fost preluat, în stare gravă, de un echipaj SMURD. Poliția Locală roagă participanții la trafic să acorde o atenție mărită siguranței circulației și regulilor prevăzute în Codul Rutier”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale.

FOTO: Poliţia Locală

Categorie: mandri.ro
Tags: accidentat, biciclist, obor, Opel, padurii, politie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici