Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai îndrăgiţi de creştini, fiind ocrotitorul Moldovei, dar şi patronul Angliei, Georgiei şi al Moscovei. În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua lui se serbează cu mese bogate şi daruri.
În conştiinţa populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului).
Chipul Sfântului Gheorghe, ocrotitorul Moldovei, era reprezentat pe steagul voievodului Ştefan cel Mare.
Cultul Sfântului Gheorghe s-a răspândit foarte mult, odată cu imaginea sa de cavaler care a răpus un balaur. În Evul Mediu, Sfântul Gheorghe a devenit protectorul cavalerilor şi, în mod special, al cruciaţilor.
Georgia şi-a luat numele de la acest sfânt şi regii Angliei, începând cu Richard Inimă de Leu, l-au dorit ca patron al casei regale şi al ţării lor.
Şi împăratul Constantin a ridicat o biserică în cinstea lui, la Constantinopol. Chiar şi între popoarele slave, figura sa este foarte cunoscută.
Astăzi sunt multe biserici catolice şi ortodoxe dedicate lui în diferitele părţi ale lumii. Mormântul Sfântului Gheorghe este în localitatea Lida din Israel.
Cum se celebrează
Sărbatoarea Sfântului Gheorghe era celebrată în trecut cu mult fast, timp de trei zile.
În ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie şi flori galbene de primăvară, cunoscute, în Bucovina, sub numele de calce. În noaptea sau dimineaţa zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, aşeza brazdele astfel împodobite „de strajă „la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele şi ceea ce se recolta erau protejate de forţele malefice. În Bucovina, brazdele şi ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva unor boli sau pentru a fi amestecate în hrana animalelor.
În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. În această zi, fetele mai obişnuiau să semene usturoi, pe care îl păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuţile şi că se vor căsători în cel mai scurt timp.
„Urzicatul” era un alt obicei, practicat de tinerii din comunităţile tradiţionale bucovinene. Întrucât sărbătoarea deschidea o perioadă solicitantă, tinerii se atingeau, pe furiş, peste părţile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzică, nutrind convingerea că în felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul întregii veri care urma să înceapă scrie bugetul.ro