Aradul NU se afla printre cele mai sigure orase din Romania. Timisoara si Oradea DA.

primaria arad

 

Conform unui studiu realizat în 42 de oraşe din România, Oradea ar fi oraşul cu cel mai ridicat grad de siguranţă. Clasamentul continuă cu Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu, Sfântul Gheorghe si Timişoara.

În cadrul unui studiu la care au participat 93.532 de românii din toată ţara, Oradea este oraşul cu cel mai ridicat grad de siguranţă. Capitala Romăniei se clasează abia pe poziţia a noua, iar Ilfov pe a zecea. La polul opus, oraşele desemnate în cadrul cercetării ca fiind cele mai puţin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călăraşi, Târgovişte, urmate de Vaslui, Piatra Neamţ, Galaţi si Reşiţa, conform Storia.ro.

Printre criteriile de evaluare s-au numărat: costul general al vieţii, accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia si zgomotul din mediul urban, spaţiile verzi, situaţia transportului public sau accesul la instituţiile educaţionale.

În cadrul studiului a fost observată o legatura strânsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraş şi siguranţa resimţită de cetăţeni. Astfel, oraşele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe când cele care se încadrează în pragul de sub 100.000 sunt considerate cele mai nesigure.Mai mult, orasele cu grad ridicat al sigurantei au si un Produs Intern Brut ridicat si o rata a somanului scazuta, de sub 4%.

In Oradea, Calea Aradului, Nufarul si Centru Civic sunt cele mai sigure zone. In Brasov, Racadau, Centrul Civic si Astra sunt cartierele clasate pe primele trei locuri. Locuitorii orasului au mai inclus in acelasi clasament si zonele Tractorul, Florilor si Calea Bucuresti. Cartierele Grigorescu, Gheorghieni si Zorilor sunt in fruntea clasamentului pentru orasul Cluj-Napoca, iar Iris, Calea Turzii si Baciu sunt urmatoarele zone din top.

  Tinu de la Marem in scandal cu contracandidatii la o licitatie penala in Timisoara.Seculici traficat si Fusea inregistrat (VIDEO-AUDIO)

Pentru sibieni, cartierele cele mai sigure sunt Strand, Calea Dumbravii si Central, iar timisorenii nominalizeaza cartierele Soarelui, Lipovei si Girocului pe primele trei locuri din clasament. Cug, Copou si Tataras sunt alegerile iesenilor, iar zonele Nicola si Alexandru cel Bun intra si ele in top 10. Cartierele cele mai sigure din Constanta au fost desemnate Poarta 6, Tomis Nord, Inel II, clasamentul sigurantei incheindu-se cu Bratianu, Coiciu si Abator.

 

Categorie: mandri.ro
Tags: arad, cele mai sigure, clasament, importante, oradea, timisoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici