Antrenorul „Bătrânei Doamne” în lacrimi: „Sentimente de tot felul, o onoare să antrenez această echipă”

nagy8

UTA a pus punct unui sezon istovitor. Obiectivul a fost îndeplinit demult, odată cu accederea în play-off, dar speranța unei promovări a ars până astăzi, odată cu returul barajului cu FC Voluntari. Arădenii au vrut, dar, până la urmă, atât au putut. Scorul general rămâne 3-1 în favoarea ilfovenilor, „alb-roșiilor” rămânându-le satisfacția unui succes de palmares, dar mai ales a faptului că un stadion întreg a scandat: ”Suntem mândri de voi!”.

Roland Nagy a avut parte de un tratament puțin mai special și asta pentru că astăzi a împlinit 45 de ani, dar și pentru că a trăit ca nimeni altcineva acest campionat. A făcut față criticilor venite din tribune sau mediul online, dar a fost și tampon între conducere și jucători, știindu-se faptul că lucrurile nu au fost ca la carte când vine vorba despre drepturile financiare ale vestiarului. La toate astea s-au adăugat infrastructura precară și inepția FRF-ului cu programarea pe repede înainte a meciurilor de baraj.

Toate acestea l-au consumat pe fostul mijlocaș, care, la final a fost chemat la salut de galerie. I s-a cântat și la „Mulți Ani!”, au fost și îmbrățișări sincere din partea suporterilor și, bineînțeles, a elevilor săi. Lacrimile i-au curs pe obraz antrenorului UTA-ei, cu atât mai mult cu cât nu știe exact ce va urma. Iată ce a răspuns Nagy la întrebările legate de viitor:

– Roli, cum vezi viitorul echipei?

– Nu pot să spun acest lucru.

– Ce le spui băieților în vestiar, care e programul în continuare? Când se termină vacanța?

– Nu știu ce să le spun în acest moment. Nu am discutat cu conducerea, orice e posibil, chiar şi cu mine.

  REGULI NOI pentru covrigării, patiserii şi shaormerii. Ce sunt OBLIGATE să le arate clienţilor, începând de joi

– Mai ai contract valabil cu clubul?

– Nu ştiu dacă am avut vreun contract. Am auzit multe poveşti despre mine. Că aş fi de fapt mantaua de vreme rea și tot felul de chiestii de acest gen. Pentru mine a fost o onoare să antrenez această echipă, cu ascensiunea care a fost începând din Liga a 4-a.

– Au curs și lacrimi azi…

– Sunt sentimente la mijloc, de tot felul. În plus, fanii m-au emoționat cu urările, cântecele și încurajările lor. Ar fi fost și mai frumos, dacă am fi promovat în Liga 1 de ziua mea, dar nu am ce să reproșez nimănui nimic. Fotbaliștii au jucat cu inima, cu sufletul, nu pentru bani. Ar trebui să fim mai bine organizaţi, următorul an va fi foarte greu și ne obligă la mai mult. Iar aceşti băieţi s-au lăsat pregătiţi în condiţii grele.

– Sunt tot felul de zvonuri cu colapsul unor echipe de Liga 1? Crezi că putem spera să ajungem în elită încă din această vară?

– Nu ne-a interesat aspect. Vedem și noi că sunt multe formații cu probleme, unele dintre ele cu tradiție, ca Brașovul sau Clujul, dar dintre cele din Liga 1 nu știm concret nimic.

Categorie: arad
Tags: uta arad liga 1 voluntari suporteri lacrimi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici