Ambulanța a intervenit pe terenul din Pîncota. Vezi ce fotbalist s-a accidentat grav într-un meci de Liga a 2-a

ambulantapinc

Minutul 79 a fost unul încărcat de ghionion pentru Universitatea Cluj în deplasarea de sâmbătă de la Pîncota, din cadrul etapei a 8-a a play-outului ligii secunde la fotbal. La o fază aparent banală, mai precis o centrare în careu de la 30 de metri a lui Dragalina, avea să ducă la accidentarea horror a goalkeeperului „şepcilor roşii”, dar şi la reuşita lui Alin Mihai.

În timp ce pîncotanii se bucurau pentru reuşita ce avea să valoreze trei puncte, oaspeţii se adunau în jurul lui Mirel Bolboaşă, care acuza dureri la piciorul stâng. Acesta a căutat mingea în aer, din spatele unuia dintre fundaşii săi care-l marca pe Issa, cel care a prelungit corect balonul pe spate la faza golului. Intervenţia staffului medical a confirmat ceea ce se temea mai mult: o dublă fractură de tibie şi peroneu. Ambulanţa a intrat imediat pe gazon şi l-a transportat pe portarul de 26 de ani la Spitalul Clinic Judeţean din Arad.

La finalul jucătorii ambelor echipe erau foarte afectaţi de nefericitul eveniment.„Preferam să nu câştigăm acest meci decât să-şi rupă portarul lor piciorul. Am trecut şi eu prin asta şi am suferit destul. Nu ştiu cum e la Cluj, dar eu nici nu am fost băgat în seamă, sau în orice caz nu de cine trebuia. Nu ştiu ce s-a întâmplat exact la acea fază, eu eram în faţa portarului. Trebuia să fac preluare spre el ca să dau în poartă. Mi se pare că a sărit cu un coleg în aer, s-ar putea ca acesta din urmă să fi căzut pe piciorul lui, dar nu sunt sigur. Îmi pare foarte rău pentru el, mai ales că, aşa cum am spus, stiu exact ceea ce înseamnă”, a spus imediat după meci Alin Mihai, autorul golului de 3 puncte al „şoimilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici