Achizițiile întârzie să apară la UTA, doar Curtuiuș și Copil au semnat…reînnoirea contractelor

curtucopil

Au trecut 7 zile de la reunirea echipei fanion a Aradului, iar în loc să primească întăriri, Roland Nagy pierde jucători. Deocamdată, au fost plecări calculate, respectiv Anca Tripa (care și-a și reziliat contractul), Roman (care așteaptă la Timișoara un semn de la conducere pentru a-și încheia și el oficial conturile), plus Costin și Dinculescu, convocați la un trial al echipei naționale Under 19. Noutatea ar fi prezența lui Adrian Suslak, care a revenit în programul echipei după împrumutul la Cermei. În schimb, colegii săi pe Teuz, Cotoc și Bulza, au ceva probleme medicale și nu au fost la dispoziția antrenorilor.

Este, totuși, bine că șefii „alb-roșiilor” au reușit să-i convingă pe Marius Curtuiuș și Dumitru Copil să semneze noi contracte de joc, dar și pe Sorin Strătilă să renunțe la gândurile de plecare. Sau, cel puțin deocamdată. În rest mai mult de jumătate din lot este format din juniori, în condițiile în care Norbert Polgar încă absentează. În schimb, Richard Filaret pare că este mai bine și a reluat alergările ușoare.

După înfrângerea (2-5) cu Balmaz Kamilla Gyógyfürdő, „Bătrâna Doamnă” are șansa revanșei în fața unei alte divizionare secunde maghiare. Arădenii o întâlnesc pe Nyíregyháza Spartacus FC în amical miercuri seara, de la ora 18, pe arena „Motorul”.

FOTO: UTA Media Design

Categorie: arad
Tags: nagy arad uta copil curtuiuș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici