Accident cumplit în Bucureşti

accid

Un accident cumplit s-a produs duminică după amiază în Pasajul Unirii din Bucureşti. O persoană a murit la scurt timp după producerea accidentului, iar o alta este rănită. Traficul în zonă a fost blocat pe sensul către Tineretului, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Un accident extrem de violent s-a produs în Pasajul Unirii din Bucureşti. În momentul de faţă pasajul este complet blocat. În accident au fost implicate două persoane care au fost prinse între fiarele contorsionate ale autovehiculelor. Unul dintre şoferi, un bărbat, a decedat, iar medicul SMURD a confirmat moartea.

Cealaltă victimă a fost descarcerată şi fost preluată de ambulanţa SMURD. Accidentul rutier s-a petrecut în Pasajul Unirii pe sensul de mers către Universitate, conform primelor informaţii ale reprezentanţilor ISU.

“Două persoane au fost implicate, una a fost scoasă din autoturism, inconştientă, este vorba despre depre un bărbat iar cealaltă persoană, o femeie este conştientă a fost descarcerată şi se află în ambulanţa SMURD”, a declarat, aterior, Adrian Marin de la ISU Bucureşti-Ilfov.

accident unirii 24357400

La faţa locului au intervenit două ambulanţe, două autospeciale de descarcerare şi o maşină cu apă şi spumă, mai informează ISU.

sursa: www.romaniatv.net;

Categorie: mandri.ro
Tags: accident, morti, pasajul unirii, ranita, sot sotie morti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici