A început informarea privind Legea Fiecare Copil la Grădiniță

profesori

Instituția Prefectului – JudețulArad, Inspectoratul Școlar Județean și Asociația OvidiuRo anunță derularea, la Arad, a sesiunilor județene de informarea primarilor și respectiv a directorilor de grădiniță asupra modului de implementare a programului național reglementat prin Legea nr. 248/2015. Sesiunile de informare își propun clarificarea mecanismului implementării programului național în contextul problemelor specifice din localitățile din județulArad.

„Acest program, prin proiectele pilot deja derulate, s-a dovedit ca fiind un important sprijin pentru familiile nevoiașe ale căror copii nu frecventau cu regularitate grădinițele. Este foarte important ca preșcolarul să meargă la grădiniță, să fie integrat încă de la această vârstă fragedă într-un alt grup decât familia, unde să deprindă aptitudini ce îi vor fi de folos mai târziu, în școală, dar și în societate. Guvernul României a stabilit recent normele metodologice de aplicare a Legii 248/2015, prin care s-a introdus acest proiect în legislația națională, iar în ședința de săptămâna aceasta au fost alocați banii pentru susținerea efectivă a programului. Instituția Prefectului susține implementarea acestui program și ne vom oferi suportul pentru orice problemă legată de aplicarea lui”, a declarat Cosmin Pribac, Prefectul Județului Arad.

„Inspectoratul Școlar Județean, directorii unităților de învățământ, educatorii, își vor da tot concursul pentru implementarea rapidă în județul nostru a programului național „Fiecare Copil la Grădiniță”, în parteneriat cu autoritățile publice locale și cu celelalte instituții implicate.  Este un program benefic, ce va reduce absenteismul în rândul copiilor de vârsta grădiniței proveniți din familii nevoiașe, oferindu-le și acestora posibilitatea de a avea acces la procesul educativ din ciclul preșcolar. Cred că inițiatorii proiectului merită felicitați pentru reușita implementării la nivel național a acestui proiect devenit lege”, arată Claudius Mladin, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Arad.

„Legea și normele de aplicare stabilesc cadrul legal favorabil educației preșcolare pentru toți copiii din România, dar succesul programului va fi decis de implicarea tuturor actorilor locali. Știm din etapa de pilotare că înscrierea cât mai multor copii la grădiniță și condiționarea strictă a acordării stimulentului educațional de prezență sunt esențiale. Ceea ce va conta însă va fi capacitatea echipelor locale de a colabora și de a găsi soluții la problemele punctuale precum și susținerea instituțiilor județene și naționale” subliniază Maria Gheorghiu, cofondator OvidiuRo.

Legea nr. 248/2015 sau ,,Legea Fiecare Copil la Grădiniță” – votată în Parlamentul României și promulgată de Președinte în noiembrie 2015 – încurajează prezența la grădiniță a copiilor între 3 și 6 ani prin acordarea unui tichet social pentru grădiniță de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură) și este condiționat de prezența zilnică a celor mici la grădiniță.

Legea nr. 248/2015 răspunde obiectivelor cu privire la reducerea abandonului școlar (la 11.3%) și a sărăciei și inechității sociale ce derivă din Strategia Europa 2020.În 2014 rata abandonului școlar în România ajunsese la 18.5% și se estimează că în prezent doar unul din trei copii săraci beneficiază de educație timpurie. Potrivit Ministerului Muncii mai mult de 111.000 de copii sunt eligibili pentru a primi tichetul social pentru grădiniță. În județul Arad, în cele 78de localități, sunt aproximativ1168 de potențiali beneficiari ai programului.

Program național reglementat prin legea nr. 248/2015 preia mecanismul central al programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță gândit în special pentru zonele rurale extrem de sărace și implementat, începând cu 2010, de către Asociația OvidiuRo (OvR) în parteneriat cu Ministerul Educației.

Timp de 5 ani, OvidiuRo a implementatacest program pilot cu finanțare privată și prin voluntariat. Începând cu 15 februarie 2016, costul tichetelor sociale pentru grădiniță este acoperit de la bugetul de stat iar responsabilitățile implementării eficiente a programului revin primarilor și directorilor de școală.

OvidiuRo pune la dispoziția autorităților județene și locale interesateexpertiza consolidată de organizație în cei peste 5 ani de implementare a programului pilot și cei peste 15 ani de luptă împotriva sărăciei și abandonului școlar cu ajutorul educației. OvR ia în calcul inclusiv acoperireadin surse private, în acest an, a costurilor tichetelor sociale pentru cei peste 3.000 de copii fără acte de identitate ce nu intră sub incidența Legii nr. 248 /2015, până la găsirea unor soluții mai sustenabile.Pentru detalii puteți accesa www.fiecarecopilingradinita.ro

Întrucât primul an de implementare are un rol cheie în succesul programului național, OvidiuRo organizează săptămâna viitoare un concurs național în urma căruia va susține financiar și logistic, din surse de finanțare privată, 10 județe cu număr mare de copii săraci, oferindu-le echipelor locale suport pentru implementarea tuturor componentelor programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță (dincolo de tichetele sociale pentru grădiniță, acoperite de la bugetul de stat), cum ar fi rechizitele necesare la clasă.

„Obiectivul nostru este acela de a maximiza succesul programului național, demonstrând, prin cele 10 județe-pilot, că șansele ca Fiecare Copil în Grădiniță să aibă impactul scontat cresc vizibil dacă toate componentele programului pilot sunt implementate”, precizează Maria Gheorghiu.

Programul național Fiecare Copil în Grădiniță pe scurt:

Două principii stau la baza mecanismului de implementare a programului detaliat în normele de aplicare:

  1. condiționarea strictă a acordării stimulentului de prezență la grădiniță

o      acordarea tichetelor sociale pentru grădiniță este strict condiționată de prezența zilnică a copiilor. Totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță din luna respectivă.

o      prezența zilnică o țin educatorii, după un formular similar celui folosit de OvidiuRo în programul pilot. Situația fiecărui preșcolar se centralizează într-un sistem informatic național gestionat de Ministerul Educației. Corectitudinea notării prezenței zilnice va fi monitorizată prin vizite neanunțate, prin sondaj.

  1. aducerea cât mai multor copii la grădiniță, cât mai simplu

o      Copiii eligibili sunt identificați de asistenții sociali din primării, pe baza unui dosar social care atestăun venit de sub 284 lei / membru de familie.

o      Stimulentul educaționalse distribuie lunar în perioada septembrie – iunie, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul. Declarația este standard și ușor de completat. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, ci copiii lor devin automat eligibili.

o      Înscrierea în Program este deschisă până la finalul lunii noiembrie, pentru a permite familiilor care văd exemplul bun al altora să își înscrie copiii la grădiniță și după începerea anului școlar. Stimulentul educațional se acordă începând cu luna în care preșcolarul a îndeplinit criteriile de frecvență.

  Transfer la Sebiș: Fuchs va lucra din nou cu Cojocaru!

o      Mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocația, bursele sau subvențiile agricole.

o      Tichetele sociale pentru grădiniță vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezențe completat de educatori.

o      Banii necesari pentru plata stimulentelor educaționale se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată.

o      Titularul poate utiliza tichetul social pentru grădiniță în perioada de valabilitate, numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și/sau rechizite.

Există două situații pe care aceste norme nu le pot reglementa, respectiv:a) copiii lăsați în grija bunicilor sau altor rude, fără forme legale; b) copiii care nu au CNP.Pe termen lung, se impun eforturi pentru luarea în evidență a tuturor copiilor, inclusiv simplificarea legislației privind întocmirea actelor de identitate (ex. pentru a se evita pe viitor situația în care copilul nu primește CNP pentru că mama nu are ea însăși acte de identitate).

Despre OvidiuRo (OvR) și programul pilot Fiecare Copil în Grădiniță (FCG)

Misiunea OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății.Programul pilot Fiecare Copil în Grădiniță (FCG)este principalul program al OvR, inițiat în 2010 și extins până la sfărșitul lui 2015 în 43 de comunități din 12 județe ale țării.

În decursul primilor 5 ani de implementare a programului pilot, peste 4.000 de copii au beneficiat de educație preșcolară. 98% dintre copiii care au beneficiat de program s-au înscris apoi la școală, iar 65% din aceștia continuă să aibă o prezență bună și foarte bună.Este o dovadă că Fiecare Copil în Grădiniță formează obiceiul de a merge la școală, și acest lucru creează o disciplină benefică la nivelul întregii familii.În programul pilot, OvidiuRo asigura suportul logistic și organizațional pentru componente cheie care asigură eficacitatea tichetelor sociale pentru grădiniță, precum și controlul notării absențelor sau implicarea părinților.

Pe lângă mecanismul tichetelor sociale pentru grădiniță condiționate de prezența riguros monitorizată, programul pilot FCGasigură rechizitele de bază necesare la grădiniță, îmbrăcămintea și încălțămintea acordată de două ori pe an copiilor eligibili, fructe, produse pentru igienă, formarea profesorilor și programe de educație pentru sănătate, etc. Toate aceste componente au fostposibile datorită donațiilor private ale unor ONG-uri internaționale – The Alex Fund, Fondation Carrefour – sau ale unor mari companii din România,precum: NN România, Dedeman, Cargill, GlaxoSmithKline, Raiffeisen Bank, Romstal, KMG International (fostul Rompetrol), ProTV, Catena, Athenee Palace Hilton, Carrefour România și de primăriile locale care asigurau seturile de haine și încălțăminte pentru copii.

Contextul și istoricul programului pilotFiecare Copil în Grădiniță (FCG)

2010: OvidiuRo inițiază programul FCG, în parteneriat cu Ministerul Educației, invitând primarii să aplice pentru finanțare cu scopul de a-i aduce la grădiniță pe cei mai săraci copii preșcolari și de a le crește prezența. Programul începe în 13 comunități noi. În același an, se lansează al doilea sezon al campaniei de conștientizare publică asupra importanței educației timpurii pentru cei mai săraci copii.

2011: OvidiuRo extinde programul în 20 de comunități din 12 județe și își asumă misiunea de a transforma elementele FCG în program național până în anul 2020.

2012: Cel de-al treilea an de campanie de conștientizare publică cu sloganul ,,Fiecare Copil în Grădiniță este responsabilitatea fiecăruia dintre noi” subliniază importanța educației timpurii. Nouă ambasadori în România (reprezentanți ai Austriei, Finlandei, Franței, Germaniei, Italiei, Spaniei, Elveției, Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii) se alătură misiunii OvidiuRo și creează ,,Inițiativa Ambasadorilor pentru Educație Timpurie 2012-2020” pentru a evidenția, în cadrul sectorului de afaceri și al celui guvernamental, importanța educației preșcolare în lupta împotriva sărăciei.

2013: Ambasadorii din Danemarca, Norvegia și Suedia se alătură ,,Inițiativei Ambasadorilor pentru Educație Timpurie”. OvidiuRo semnează un parteneriat de 2 ani cu Ministerul Educației pentru a analiza rezultatele și impactul programului FCG. Sibiu și Cluj extind programul în 6 noi comunități.

2014:Județul Cluj include costul tichetelor sociale (folosite ca stimulante educaționale pentru prezența la grădiniță) în bugetul județean. Finanțarea prin granturile SEE 2009-2014 (Norvegia, Liechtenstein și Islanda) ajută la extinerea programului în Brașov, Dâmbovița și Dolj. FCG sprijină acum peste 2.200 de copii din 11 județe. Se creează un Grup Interministerial de Lucru, format din reprezentanții Ministerului Educației, Ministerului Muncii, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului de Finanțe și autorități locale. Grupul are drept scop pregătirea extinderii programului FCG la nivel național.

2015: Clujul dublează numărul de copii susținuți prin bugetul județean, de la 100, la 200.  Ministrul Educației, domnul Sorin Cîmpeanu și Secretarul de Stat al Ministerului Muncii, domnul Codrin Scutaru, participă la cea de-a patra reuniune anuală a ,,Inițiativei Ambasadorilor pentru Educație Timpurie”. Alături de ei se regăsesc ambasadori din Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Israel, Olanda, Elveția, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

OvidiuRo, Ministerul Educației și Ministerul Muncii semnează un nou acord interministerial, care întărește colaborarea dintre Asociația OvidiuRo și instituțiile publice aflate în subordinea celor două ministere, în vederea extinderii naționale a programului FCG. De asemenea, parteneriatul creează premisele asumării unui set de acțiuni comune, care să contribuie la dezvoltarea de politici publice eficiente în domeniul educației preșcolare pentru copiii dezavantajați.

FCG sprijină acum peste 2.400 de copii din 12 județe.

Martie:Ministrul Daniel Constantin și Asociația OvidiuRo (OvR) înaintează proiectul de lege PL-x nr. 548/2015 privind „stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate”. Nouăsprezece deputați și senatori din PSD, ALDE, PNL, dar și independenți, se alătură în calitate de co-inițiatori.

Iunie: Senatorii votează legea cu 117 voturi favorabile, niciun vot negativ și două abțineri.

August: OvidiuRo lansează campania ,,Fără educație visurile dispar!”

Septembrie: După primirea avizului favorabil din partea Guvernului, Comisia pentru Muncă și Protecție Socială reunită cu Comisia pentru Buget, Finanțe și Băncidin cadrul Camerei Deputaților introduce amendamente și transformă mecanismul de acordare condiționată a tichetelor sociale pentru grădiniță în program de interes național, finanțat prin bugetul de stat.

Octombrie: Camera Deputaților, camera decizională pentru acest proiect de lege, votează legea cu 289 voturi pentru, 5 abțineri și un vot împotrivă.

Noiembrie: Legea nr. 248/2015 este publicată în Monitorul Oficial al României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici