O lovitură cauzatoare de moarte îl trimite pe un arădean în fața instanțelor de judecată

violenta 3

O singură lovitură i-a fost fatală unui bărbat. Acesta a murit la câteva zile după ce a fost agresat și a căzut, lovindu-se cu ceafa de beton. Agresorul său va da acum socoteală în fața legii pentru fapta sa, fiind trimis în judecată de procurori pentru lovituri cauzatoare de moarte. ,,Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 28.03.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Buray Francisc pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. şi ped. de art. 195 C.pen. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că la data de 17.01.2016 inculpatul a aplicat o lovitură persoanei vătămate T.V., lovitură în urma căreia aceasta s-a dezechilibrat, a căzut la pământ şi s-a lovit cu ceafa de beton, suferind leziuni care au condus la deces în ziua de 01.02.2016.Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalul Arad.Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie’’,se arată într-un comunicat al Biroului de Informații și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici