80 de medici, anchetați de DNA pentru luare de mită

doctor banner Custom

Procurorii DNA anchetează 80 de medici care ar fi beneficiat de o excursie scumpă în Nepal, în anul 2012, plătită de o companie distribuitoare de medicamente, pentru ca ulterior doctorii să promoveze anumite produse, scrie puterea.ro.

Conform News.ro, cei aproape 80 de medici care s-ar afla în atenţia DNA pentru presupuse fapte de luare de mită sunt de la Institutul Oncologic Bucureşti şi de la secţii de oncologie ale unor spitale din Capitală şi din alte oraşe. Procurorii ar fi început de aproximativ două săptămâni să pună sub învinuire cadre medicale, care sunt chemate la sediul DNA pentru aducerea la cunoştinţă a acuzaţiilor.

Aceleaşi surse afirmă că este vorba despre medici care au participat, în perioada 28 februarie – 7 martie 2012, la un congres internaţional pe tema cancerului la sân, în India, ocazie cu care ar fi beneficiat şi de o vizită în Nepal, din partea organizatorilor. Contravaloarea sejurului fiecărui medic care a participat la acel congres este de 4.625 de euro. Astfel, compania organizatoare ar fi plătit cel puţin 370.000 de euro pentru sejurul celor aproximativ 80 de medici români.

Congresul a fost organizat de compania Romastru, care oferă servicii de distribuţie, marketing, înregistrări produse şi farmacovigilenţă, studii clinice, informare şi educaţie medicală pentru producători de medicamente.

Medicii sunt suspectaţi, potrivit surselor citate, că ar fi beneficiat de această excursie pentru promovarea produselor companiei organizatoare, în detrimentul altor produse farmaceutice.

Sursa: www.antena3.ro / Foto: www.stemgenex.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici