Afirmaţii incredibile ale unui deputat

2014 04 23 bogdan diaconu psd 1 rsz

Un deputat român s-a săturat de Europa şi de tot ce ţine de UE şi CE. Cine este şi prin ce partide a trecut. Neculai Onţanu ne spune de ce a fost înlăturat Gabriel Oprea.

S-a săturat de Europa

Ne-am săturat să ne tot bage Europa pe gât ba imigranți musulmani, de care nu e în stare nici ea să se păzească, ba legi tâmpe pe care dacă le aplici ai șansa să dai faliment. Mai nou, Europa ne bagă pe gât și Guvernul, din care trebuie să facă parte atât marionetele Comisiei Europene, cât și foștii angajați ai FMI”. Ne-am săturat să ne spună Europa ce să mâncăm și cât”.

Ceea ce aţi citit mai sus a apărut pe blogul lui Bogdan Diaconu. Cum este foarte posibil să nu fi auzit de el, vă facem o scurtă prezentare: este deputat în Parlamentul României şi este în acest moment la al 3-lea partid, deci se califică pentru poziţia de traseit politic. Între 2003 şi 2009 a fost membru PSD şi consilier local la Sectorul 6 Bucureşti între 2004 şi 2008. Între 2009 şi 2011 îl regăsim în partidul lui Dan Voiculescu, PC. În 2011 revine în PSD unde este preşedinte executiv la organizaţiei sectorului 4. În 2012 candidează din partea PSD pe lista USL în colegiul 17 deputaţi Bucureşti. Din cei 28 de deputaţi aleşi în Bucureşti pe lista USL, Diaconu a ieşit al 22-lea cu 13.946 voturi. Pe 20 august 2014, Bogdan Diaconu demisionează din PSD, el declarând presei, că „este un gest de protest faţă de cooptarea şi păstrarea UDMR în Executiv, în ciuda tuturor argumentelor care indică necesitatea excluderii UDMR nu doar de la guvernare, ci şi din viaţa publică a României”. Surse din mediul politic au susţinut la vremea respectivă că Diaconu a demisionat pentru că „nu a prins funcţii în guvern şi în partid”. În 2014, Bogdan Diaconu înfiinţează în timp record şi pe vechea lege a partidelor politice (cum de a strâns într-un timp foarte scurt semnăturile necesare, este un mister – n.a.) Partidul România Unită, o grupare care merge pe linia PRM de acum 20 de ani. 

De ce s-a mai săturat Bogdan Diaconu

Iată şi alte lucruri de care s-a săturat Bogdan Diaconu (de ce foloseşte oare pluralul?) şi care apar pe blogul său:

  Vezi cum arată noua bancnotă de 50 de euro (Video)

Ne-am săturat să ne învețe Europa care sunt drepturile infractorilor, minorităților, homosexualilor, pedofililor, musulmanilor, în timp ce noi, românii, nu mai avem decât dreptul să murim în tăcere. Ne-am săturat de Europa multiculturală care a dus la atentate și la pierderea identității națiunilor, a rădăcinilor creștine și a normalității familiei. Ne-am săturat de Uniunea Europeană care a devenit Uniunea Asiatică, Africană și Musulmană. Ne-am săturat de comisarii de la Bruxelles pe care nu-i alege nimeni, pe care nu-i iubește nimeni, care nu reprezintă pe nimeni și care fac doar jocurile lobbiștilor reprezentând industrii de miliarde de euro (…) Ne-am săturat să fim iobagii Europei, să stăm cu mâna întinsă de parcă Europa ne-ar fi dat vreodată ceva fără să ne ia însutit în schimb și înainte, și după. Ne-am săturat de Europa necreștină, birocratică, corporatistă și, mai nou, și musulmană. Ne-am săturat de pretențiile și sclifoselile Europei, de fițele ei de damă scumpă dată cu parfum peste mizeriile pe care ni le impune cu titlul de civilizație. Ne-am săturat de Europa și de superioritatea ei colonială, de aerele comisarilor, de sfaturile lor prin care ne învață cum să ne supunem mai bine și cum să le aducem mai mult profit. Ne vrem România înapoi!”.

Onţanu ne spune de ce a fost înlăturat Gabriel Oprea

Alte afirmaţii stridente, dar în „altă direcţie” a venit în aceste zile şi de la un fost coleg – varianta UNPR – de-al lui Bogdan Diaconu, primarul sectorului 2, Neculai Onţanu. Acesta ne luminează şi ne spune de cine a fost înlăturat şeful său, Gabriel Oprea. Pe pagina sa de facebook (se pare însă că ulterior postarea a fost ştersă, dar am „recuperat” textul de pe Politicata.wordpress.com) Onţanu a scris: „Gabriel Oprea nu a fost înlăturat întâmpător din funcția de Ministru al Internelor și Vicepremier pe probleme de securitate națională. Având conexiuni în toate structurile de securitate din UE și mai ales de peste Ocean, era un pericol pentru jocurile politice ale neromânilor din România . Să ne ferească Dumnezeu de ce se întâmplă în Franța și de lipsa conducătorilor adevărați în vremuri de cumpănă”. Orice comentariu este, ca şi în cazul lui Bogdan Diaconu, inutil.

sursa cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici