Putin: România şi Ungaria trebuie să intre pe lista reconsiderării graniţelor stabilite de Al Doilea Război Mondial

putin

Putin: România şi Ungaria trebuie să intre pe lista reconsiderării graniţelor stabilite de Al Doilea Război Mondial

Vladimir Putin a declarat că dacă cineva este dispus să reconsidere rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial, Rusia este dispusă să poarte „discuţii”, precizând că ar fi vizate ţări precum România, Ungaria şi Germania.

România, printre statele care ar fi cel mai puţin afectate în cazul un… În interviul acordat agenţiei Bloomberg, care a fost publicat vineri pe site-ul Kremlinului, liderul rus a vorbit despre întâlnirea cu premierul japonez Shinzo Abe, la Vladivostok, respingând ideea de a ceda Japoniei una dintre insulele Kurile, în schimbul intensificării cooperării economice cu Tokyo.

„Nu ne vindem teritoriile, deşi problema tratatului de pace cu Japonia este crucială şi ne-ar plăcea să găsim o soluţie cu prietenii noştri japonezi. Este vorba de căutarea unei soluţii care să permită fiecărei părţi să nu sufere vreun prejudiciu, să nu se simtă nici câştigătoare, nici perdantă“, a susţinut Putin, întrebat de ziaristul John Micklethwait dacă Rusia, puternic afectată de sancţiunile occidentale, ar fi pregătită să renunţe la una dintre insulele disputate în schimbul unei cooperări economice întărite cu Japonia, arată hotnews.ro.   „N-am dat nimic (Chinei, n.r.), acele teritorii erau disputate şi am negociat această chestiune cu Republica Populară Chineză timp de 40 de ani şi am reuşit în final să ajungem la un acord. O parte din teritoriu a fost atribuită Rusiei, iar altă parte Chinei. Există o diferenţă fundamentală între chestiunea legată de istoria Japoniei şi negocierile noastre cu China.

Problema japoneză a rezultat din cel de-Al Doilea Război Mondial şi este stipulată în instrumentele internaţionale privind urmările celui de-Al Doilea Război Mondial, în timp ce discuţiile noastre cu omologii chinezi pe chestiuni legate de graniţă nu au nimic de-a face cu cel de-Al Doilea Război Mondial sau orice alt conflict militar”, a adăugat Putin.   „Apoi, referitor la partea de Vest, aţi menţionat Kaliningrad…“, a continuat Putin, moment în care jurnalistul John Micklethwait a ţinut să precizeze ca a „glumit“.

  Coca Cola ''racoreste'' soseaua dintre Arad si Timisoara

„Lăsând gluma la o parte, dacă cineva este dispus să reconsidere rezultatele de după cel de-Al Doilea Război Mondial, atunci putem discuta. Dar va trebui să discutăm nu doar despre Kaliningrad, ci şi despre estul Germaniei, oraşul Lvov – fostă parte a Poloniei, şi aşa mai departe. Şi apoi mai sunt şi Ungaria şi România pe această listă”,   a declarat preşedintele Rusiei Vladimir Putin pentru Bloomberg, citat de Russia Today.   Acesta nu a vrut însă să dea mai multe detalii, declaraţiile fiind făcute după ce a fost întrebat despre relaţia cu Japonia. De altfel, întrebat dacă Rusia este pregătită să negocieze suveranitatea regiunii Kaliningrad, Putin a avertizat împotriva deschiderii acestei „Cutii a Pandorei”.

 

Categorie: arad
Tags: granita romania, importante, rusia, ungaria, vladimir putin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici