21 de jucători la reunirea UTA-ei! Ineuanul Zdrențan ar putea face saltul de la Liga a 3-a

  • mandri.ro
  • iunie 27, 2016
  • 0

Echipa fanion a Aradului a transpirat pentru prima oară în acest sezon, fără a știi exact ce urmează să se întâmple. Sezonul trecut e departe de a fi încheiat din punct de vedere financiar, condiții în care nu se poate vorbi despre un obiectiv pentru noul campionat. Din această cauză au lipsit, poate, și noutățile importante la nivel de lot. Au existat, totuși, două fețe noi la reunire față de „garnitura” ce a încheiat sezonul odată cu returul barajului de promovare cu FC Voluntari.

Fundașul central/dreapta, Eric Wild a revenit de la Pecica, unde a fost împrumutat până în aceată vară, iar Dacian Zdrențan e propunerea Ineului pentru banda dreaptă a defensivei, acolo unde Roland Nagy nu a prea avut dublură la Norbert Polgar. „Știu că e crescut la Atletico de Feri Tisza și Cristi Păcurar și mai știu că a evoluat constant în Liga a 3-a, ca și fundaș dreapta și central, dar și la închidere. Rămâne de văzut dacă rămâne cu noi și sub ce formă”, a spus tehnicianul „alb-roșiilor”.

Au absentat motivat de la prima întâlnire a verii: Bogdan Burlă, Sebastian Mara și Ionuț Tănase, învoiți pentru a susține examenele de BAC și Norbert Polgar, aflat încă în luna de miere și, oricum, încă în proces de refacere după problema medicală de la călcâi. În fine, Richard Filaret a fost la satdion, dar nu s-a dezbrăcat, fiindcă mai are de stat cel puțin două săptămâni pentru a depăși problemele la gleznă.

Prin urmare, cei 21 de jucători care au făcut câteva ture de teren pe „Motorul” au fost: Miron, Anca, StanciuZdrenţan, Manea, Covaci, Gligor, Dinculescu, Hlistei, Costin, Chindriş, Vlad, Roman, Strătilă, Copil, Curtuiuş, Petre, Man, Dobrean, Jorza, Rus.

În următoarele două săptămâni, utiștii au programate antrenamente zilnice (mai puțin duminica) la Arad, urmând să plece în cantonament în Austria pe 10 iulie, dar nu înainte de a se disputa un amical pe terenul maghiarilor de la Debrecen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *