Ziua Protecţiei Civile va fi marcată la sediul ISU Arad

pompieri

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, organizează vineri, 26 februarie, la sediul unităţii din str. Andrei Şaguna începând cu ora 10.00 o serie de manifestări dedicate  zilei „Protecţiei Civile” din România.

Astfel, începând cu ora 10.00 va avea loc ceremonialul militar de avansare înaintea expirării termenului minim în grad a ofiţerilor şi subofiţerilor care s-au remarcat prin executarea de misiuni deosebite.

„După finalizarea ceremoniei militare porţile unităţii se deschid pentru toţi cei care vor să vadă noua tehnică de intervenţii intrată în dotarea inspectoratului”, spune căpitan Pleşca George, purtător de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad.

Asociaţia „Pompierul Arad” va premia cele mai frumoase desene cu tematică de pompieri – protecţie civilă realizate de către copii de la „Palatul Copiilor”. De asemenea ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Inspecţiei de Prevenire au desfăşurat toată săptămâna activităţi dedicate informării preventive specifice protecţiei civile în şcoli si în centrele comerciale din municipiul Arad.

 

 

 

 

 

 

 

Categorie: arad
Tags: civila, evenimente, pompieri, sediu, stiri arad, ziua protectie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici