Vezi ce străzi din Arad vor intra în reparații!

autostrada drum.o5v07uyia1 Custom

Reprezentanții Primăriei Arad anunță că edilul Gheorghe Falcă împreună cu responsabilii din aparatul tehnic al instituției au discutat în această dimineață cu reprezentanții firmei care a execută reabilitarea străzilor din cadrul programului PNDL despre stadiul  lucrărilor la acest moment și au stabilit programarea următoarelor străzi care vor intra în reabilitare în perioada următoare.

Astfel, lucrările au fost încheiate pe străzile 1 Decembrie 1918 și Pădurii, pe strada Hunedoarei lucrările la trotuare și carosabil sunt finalizate, s-au solicitat unele remedieri și finalizarea spațiilor verzi. Pe strada Ștefan Augustin Doinaș lucrările sunt executate 90%, pe Titulescu 85%, pe Calea 6 Vânători 70%.  Pe strada Constituției lucrările sunt executate 20%, în această etapă fiind așteptată intervenția companiei de gaz pentru rectificarea bransamentelor la rețea iar pe strada Magheru stadiul este 10%.

În scurt timp constructorii vor începe lucrările de reabilitare pe strada Steagului în Sânicolaul Mic. Tot în această vară au fost programate la reabilitare Bulevardul Vasile Milea și strada Nicolae Grigorescu, pentru a profita de traficul mai redus în perioada vacanței școlare și judecătorești. În programul PNDL vor mai intra în lucru în această vară în zona centrală străzile Cloșca, Transilvaniei, Gheorghe Șincai și Ioan Rusu Șirianu, precum și strada Orșovei din Aradul Nou.

FOTO: arhivă

Categorie: arad
Tags: PNDL, reparatii, stiri arad, strazi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici