Un român se regăseşte printre victimele unui accident cumplit în Spania. Morţi şi zeci de răniţi

acci

Două persoane și-au pierdut viața și 46 au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică pe o autostradă din sudul Spaniei, după ce un autocar a intrat în coliziune cu un camion care staționa, unul dintre răniți fiind român, a anunțat poliția locală, citată de agenția France Presse.

La bordul autocarului se aflau 55 de pasageri, mulți dintre ei fiind marocani. Accidentul s-a produs în jurul orei locale 03:00 pe autostrada A4, în apropierea localității Montoro din provincia Cordoba. Camionul lovit de autocar staționa din cauza unei defecțiuni.

Printre cele două persoane care și-au pierdut viața se numără și șoferul autocarului. Dintre răniți, patru sunt în stare gravă, iar ceilalți 42 au suferit răni ușoare. Conform poliției spaniole, majoritatea pasagerilor sunt străini, printre ei numărându-se 31 de marocani, doi cetățeni din Singapore și câte unul din Coasta de Fildeș, Columbia, Ecuador, Mauritania, România și SUA.

Autocarul plecase din orașul de coastă Algesiras și se îndrepta către Madrid. Cei doi șoferi aflați în camionul care staționa au scăpat nevătămați.

În luna martie, 14 studenți străini, printre care s-a numărat și o studentă din România, și-au pierdut viața într-un alt accident de autocar petrecut tot în Spania.

sursa: www.romaniatv.net;

Categorie: mandri.ro
Tags: accident, morti, raniti, spania, victime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici