Un minor și tatăl său sunt cercetați de procurori după ce au condus fără permis

minor

Nu numai că a condus mașina fără să dețină permis de conducere, dar a mai dat-o și pe mâna unui minor.

Un bărbat din Cintei  este inculpat într-un dosar instrumentat de procurorii din Chișineu Criș după ce a condus un automobil marca Renault fără să dețină permis de conducere. Mai mult decât atât, acesta a lăsat și un minor să urce la volan. În urma aventurii automobilistice, ambii s-au ales cu calitatea de inculpați și sunt cercetați, în continuare: ,,Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, prin rechizitoriul din data de 29.02.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Cîrpaci Aron  – cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în cursul lunii decembrie 2015, inculpatul Cîrpaci Aron a condus pe drumurile publice din localitatea Cintei, un autoturism marca Renault, de culoare albă, în condiţiile în care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în cursul lunii ianuarie 2016, inculpatul Cîrpaci Aron a încredinţat minorului C.F. pentru conducerea pe drumurile publice autoturismul proprietate personală, marca Renault de culoare albă, în condiţiile în care cunoştea că minorul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule(…)Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, prin rechizitoriul din data de 29.02.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor  C.F.  – cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că,În data de 23.01.2016, în jurul orelor 2330, inculpatul minor C.F. a condus pe drumul public DJ 792, între localităţile Zărand şi Cintei, un autoturism marca Renault, de culoare albă, în condiţiile în care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Chişineu-Criş’’, Informează Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici