Arad

Un băiat de 11 ani din ARAD fost găsit spânzurat de o grindă a casei ”Balena albastră ” la ARAD ?

Un băiat de 11 ani din municipiul Arad a fost găsit spânzurat de o grindă a terasei, miercuri după-amiază, iar echipajul medical sosit la faţa locului a încercat fără succes să-l resusciteze. Băiatul nu ar fi lăsat niciun bilet în care să îşi explice gestul, însă vecinii se tem să nu existe vreo legătură cu jocul ”Balena albastră”.

 O familie din cartierul arădean Grădişte a solicitat sprijin la 112, după ce un băiat în vârstă de 11 ani a fost găsit spânzurat. Acesta ar fi fost găsit de către tatăl său, atârnat de o grindă a terasei din curte.

Un echipaj SMURD a ajuns în scurt timp la locul incidentului şi s-au început manevrele de resuscitare, care însă au eşuat, fiind declarat decesul copilului.

Localnicii din cartier se tem că gestul băiatului ar putea avea legătură cu jocul ”Balena albastră”, pentru că nu îşi explică ce motiv ar fi avut acesta să îşi ia viaţa.

”Era un elev foarte bun, nu avea probleme, doar ce am vorbit cu el ieri (marţi – n.r.). Sunt şocat de ce s-a întâmplat, nu ne putem explica”, a spus un vecin.

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Arad, la faţa locului se fac cercetări, însă nu s-a găsit niciun bilet lăsat de copil scrie news.ro

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top