Un arădean de 23 de ani a fost prins în timp ce voia să vândă 265 de pachete de ţigări netimbrate

DSC 0016

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a prins, pe timpul executării serviciului de ordine și siguranță publică, în municipiul Arad, o persoană care deținea în mod ilegal cartușe cu țigări.

Persoana în cauză, a fost depistată în zona Pieței ”Mihai Viteazul” având în autoturismul său 265  pachete cu țigări, netimbrate sau timbrate necorespunzător, pregătite pentru a fi scoase la vânzare.  În urma  verificărilor efectuate, s-a stabilit că cel în cauză ,se numește Iordan D., în vârstă de 23 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că fapta comisă este asimilată infracțiunii de ,, colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, conform prevederilor Codului Vamal al României.

Jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării pachetelor cu țigări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici