Un arădean a tras o ţeapă de aproape 40 de mii de euro

baniiiiiiiii

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 23 mai 2016, trimiterea în judecată a inculpatului Galiş Dan Florin pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi bancrută frauduloasă.

În fapt, din probele administrate până în acest moment procesual, s-a reţinut că:

„Inculpatul,  în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din loc.Covăsânţ jud.Arad, în cursul anului 2012 a omis să înregistreze în evidenţa contabilă a societăţii şi să declare la organul fiscal teritorial veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, cauzând astfel un prejudiciu în dauna acestuia în cuantum de 161930 lei (din care 130149 TVA şi 31.781 impozit pe profit).

Totodată, s-a mai stabilit că, inculpatul a ascuns lichidatorului judiciar al societăţii, în frauda creditorilor, veniturile societăţii obţinute după deschiderea procedurii insolvenţei”.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.

 

Categorie: arad
Tags: barbat, evaziune, prejudiciu, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici