Tânărul care a omorât o prostituată din Arad, trimis în judecată. Răzvan Pandelea poate primi 20 de ani

pandelea1

Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Alba Iulia care a ucis cu mai multe lovituri de cuţit o prostituată într-un apartament din Alba Iulia a fost trimis în judecată. Mihai Răzvan Pandelea este acuzat de omor şi riscă până la 20 de ani de închisoare.

Dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a fost înregistrat la această instanţă în 31 martie 2016. Vineri, 1 aprilie 2016, judecătorii vor lua în discuţie prelungirea mandatului de arest preventiv pe numele inculpatului.
Tânărul de 26 de ani a ucis cu zece lovituri de cuţit în zona cervicală o femeie de 24 de ani din Mehedinţi, Alina Bianca Tănăsie, care închiriase un apartament în Alba Iulia în care se prostitua. Crima a avut loc în noaptea de 2/3 februarie 2016. Criminalul a fost identificat în câteva ore de poliţişti, în condiţiile în care o sunase pe victimă seara pentru a-şi anunţa prezenţa la ea în cursul nopţii, dar a fost reţinut doar după trei zile. În tot acest timp, bărbatul a fost filat pentru a se afla unde a ascuns cuţitele cu care a omorât-o pe tânără.
După ce a ajuns în arest, Mihai Răzvan Pandelea a recunoscut crima şi i-a condus pe anchetatori la locurile din oraş unde a ascuns armele crimei şi bunurile furate din apartamentul acesteia: trei telefoane mobile, o tabletă şi portofelul femeii. În cadrul anchetei a fost realizată şi o expertiză psihiatrică. Procurorii au obţinut date cu privire la un anumit comportament deviant al inculpatului înainte de a comite crima.
Alina Tănăsie, tânăra ucisă de Răzvan Pandelea. Foto: facebook
”În noaptea de 02/03.02.2016, în timp ce se aflau într-un apartament situat în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, unde locuia cu chirie victima T.A.B., inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu două cuţite, cauzându-i leziuni care au produs decesul, iar, după acţiunea de suprimare a victimei, a sustras mai multe bunuri personale ale acesteia, respectiv o tabletă, trei telefoane mobile, o geantă personală conţinând portofel, card bancar, acte de identitate, şi alte înscrisuri, luând cu el şi cuţitele cu ajutorul cărora a comis fapta, în scopul de a acoperi urmele infracţiunii”, susţin procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Alina Bianca Tănăsie a fost găsită dimineaţa, fără suflare, în apartamentul apartamentul din Blocul M3, de pe Bulevardul 1 Decembrie din Alba Iulia, al cărui proprietar este un cetăţean de origine italiană. Potrivit vecinilor, tânăra nu ar fi locuit singură, ci mai avea o colegă de apartament. În noaptea crimei, marţi, o vecină ar fi auzit strigăte, însă a spus că s-a gândit că erau copii în bloc care făceau gălăgie. Alina Tănăsie era din judeţul Mehedinţi şi a venit la Alba Iulia de la Arad, unde a locuit o perioadă. În Alba Iulia era escortă şi damă de companie şi era cunoscută sub numele de ”Mira”, ea primind clienţii în apartamentul în care a fost omorâtă.
Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici