Șofer judecat pentru trafic de influență: a cerut bani pasagerilor pe care îi ducea în Germania

transport persoane

Șoferul unei companii de transport a fost trimis în judecată de procurorii arădeni și este cercetat pentru trafic de influență după ce, în vara anului 2015, a pretins diferite sume de bani pasagerilor pe care îi transporta spre Germania.

,,Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 01.03.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului BUTOI MIRCEA, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, folosindu-se de calitatea de conducător auto la  un operator de transport internaţional persoane, în data de 04.06.2015, a pretins sume de bani de la cei 41 călătorii care circulau cu autocarul dinspre România spre Germania, în scopul determinării vameşilor maghiari care îşi desfăşurau activitatea în PTF Nădlac şi asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că are influenţă pentru a le cere să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, mai precis să nu efectueze controlul bagajelor călătorilor ori să-l facă superficial. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare la Tribunalul Arad. Facem precizarea că trimiterea în judecată  este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă  principiul prezumţiei de nevinovăţie’’, informează Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici